Opus nr. 664 - Sacha Ludovic Dragic, regele Superbet, şi cardinalul Sergiu Richelieu Toader, fac o fabricǎ de drone media pentru a cuceri România. Cine nu-i gata va fi luat cu lopata

Entia non sunt multiplicanda praeter necessitatem.

Cu alte cuvinte, nu complica inutil o explicație dacă una mai simplă explică la fel de bine realitatea.

Briciul lui Occam e unul dintre cele mai elegante principii ale gândirii critice. Nu-i o lege a naturii și nici o metodă de a demonstra adevărul, ci o regulă de bun-simț intelectual: atunci când ai mai multe explicații care se potrivesc la fel de bine cu faptele, începe cu cea care presupune cele mai puține ipoteze.

Numele vine de la filozoful englez William of Ockham (cca. 1287–1347).

Ok, i-adevǎrat. Briciul lui Occam nu spune că explicația cea mai simplă este întotdeauna cea adevărată.

Spune doar că este cea de la care este rațional să începi analiza. Dacă apar dovezi noi, principiul nu te obligă să rămâi la explicația simplă.

Mulți dintre voi veți fi crezut că am un cui personal împotriva managerului media Sergiu Toader, consultant al Superbet şi ce o mai fi fiind el, de vreme ce l-am criticat atât de dur în penultimul meu Substack.

Și este clar că pe 99% dintre români îi doare în cot de mișcările din trustul Ringier România, deși ar trebui să îi intereseze foarte tare ce se întâmplă pe piața media, mai ales în zona acelei prese care manipulează sau încearcă să influențeze jocul politic al țării, lucru care se întâmplă de peste 30 de ani.

O să insist asupra unui lucru: în opinia mea, Sergiu Toader este unul dintre cele mai toxice personaje din mass-media românească.

Dacă vă uitați atent la cariera acestui personaj, veți observa câteva lucruri aparent ciudate. Oficial, a plecat definitiv în Noua Zeelandǎ de peste 20 de ani, părăsind România.

Și totuși, în ultimele două decenii, a revenit constant în țară, implicându-se în diverse operațiuni de construcție sau reconstrucție de trusturi de presă ori în proiecte media cu evidente mize politice.

De fiecare dată, Sergiu Toader a fost plasat în preajma unor moguli de presă (Adrian Sârbu, Dan Voiculescu, SOV, Plahotniuc, Elan Schwartzenberg) pe care, în opinia mea, i-a exploatat financiar împreună cu o gașcă bine sudată, din care au făcut parte, de-a lungul timpului, Enache, Mihnea Vasiliu, Tolontan, Dragoş Stanca și alți ciorchinei din industrie.

De fiecare dată, Toader a acționat după o agendă deja stabilită. Nu a fost niciodată doar un executant fidel al vrerii patronilor săi, chiar dacă uneori a jucat foarte bine rolul sclavului umil al mogulului, așa cum s-a văzut și în interceptările devenite publice din perioada Sorin Ovidiu Vîntu.

Recunosc că și eu am pus botul la transformarea lui aparentă din ultimii doi ani.

Sergiu e un escroc sentimental de top, dar escroc. Nu pescuieşte niciodatǎ la blincǎr, lasǎ momeli ici şi colo, nadǎ pentru balene mari. Articole, editoriale, interviuri, toate au un rost când îl apuca foamea în Noua Zeelandǎ unde a fost de 20 de ani încoace un neica nimeni. Câteodatǎ foamea nu-i de bani, deşi amarnic îi plac (Becali de Israel, Elan Schwartzenberg, i-a oferit acum ceva ani un milion de euro pentru douǎ luni de job la Realitatea), câteodatǎ îi e dor sǎ fie Richelieu pentru vreun rege de moment. Sǎ controleze mase, sǎ injecteze puterea minunatǎ a manipulǎrii, cǎci acest bǎiat nu mai face demult jurnalism.

Pe Substack, Sergiu Toader părea să fi redevenit un român preocupat sincer de soarta țării, un om din diaspora care privește cu tristețe degradarea României. Dar, pe măsură ce textele lui au început să vireze către un discurs antiamerican și cu puternice accente progresiste, ceva nu mi-a mai mirosit a bine.

Lucrurile s-au clarificat în decembrie 2025, când românul cu principii din Noua Zeelandă s-a așezat frumos la coadǎ la ghișeul salariilor babane ale Superbet, liderul industriei pariurilor sportive și a păcănelelor, devenind consultantul lui Dragic.

Consultant la ce?, m-am întrebat eu, parafrazând celebra replică dintr-un scheci de Revelion al lui Horațiu Mălăele.

Apoi am înțeles.

Dragic a ajuns într-o etapă de plictis/figuri în cap în care cașcavalul enorm produs din necazurile oamenilor, adică din banii luați de la milioane de jucători români, greci și brazilieni, nu-l mai excitǎ.

Din acești bani se poate însǎ construi o adevărată fabrică de armament mediatic, adică un trust de presă capabil să îndeplinească mai multe obiective: protejarea intereselor și afacerilor patronului Dragic (influențarea politicului romanesc vizavi de legislația ce reglementează industria de pariuri și păcănele), promovarea unei anumite agende politice, de exemplu progresiste, și, MAI ALES valorificarea contextului haotic din România pentru a influența decisiv jocul puterii.

Haosul înseamnă oportunități, iar Dragic este un rechin desăvârșit ce miroase mega departe în oceanul primordial al nebuniei chiar și cea mai fină de oportunitate și se apucă de vânat.

Așadar, Sergiu Toader a revenit a mia oarǎ în România în postura de consultant pentru regele pariurilor sportive și al păcănelelor, cu misiunea de a construi o platformă media extrem de puternică prin diverse achiziții.

Primul pas mi se pare tipic pentru un personaj ca Sergiu Toader, un golan inteligent expert în dume și butaforii.

Dragić a fost convins să schimbe numele grupului din Superbet în Super Technologies.

Adică fabrica de bani construită pe pariuri și jocuri de noroc nu mai trebuie percepută nici în exterior, nici în interiorul României ca o companie de gambling, ci ca una de tehnologie. O operațiune de cosmetizare care spune multe. Hahaha, “tehnologie” my ass!

Al doilea pas era deja început. Dragić acumulase, direct sau indirect, participații în diverse produse media fără mare impact public. Labe media triste. Aici, în opinia mea, Orlando Nicoară a fost omul potrivit pentru etapa de început: inteligent, amabil, dar insuficient de agresiv pentru un astfel de proiect. Un blegoman, în comparație cu cuțitarul de vorbe Sergiu Toader, omul adus să finalizeze construcția.

Al treilea pas s-a produs la începutul acestei săptămâni, când șeful Ringier România și-a anunțat demisia pentru a deveni vicepreședinte în grupul Super Technologies, adică în compania care controlează Superbet.

În locul său a fost numită Mădălina Rădulescu, o persoană apropiată de Sergiu Toader încă din perioada în care colaborau în alte proiecte media - e “securista” lui Toader.

Când am spus că Dragić va conduce indirect Ringier România acum câteva zile, exprimam un sentiment. Astăzi cred că acel sentiment era mai aproape de realitate decât mi-am imaginat.

Dragic vrea sǎ fie mogul media, legitim, nu patron de pǎcǎnele, aia a fost o etapǎ. Şi vrea direct în top.

Pe Dragic îl doare în pulǎ de presǎ, e un ordinar fariseu, a demonstrat ce îi poate capul când a indus plecarea lui Țepelin de la GSP, distrugând o redacție. Teszari e un mogul care nu se bagǎ decât rar, Dragic n-are scrupule în business, oricare ar fi el.

Pentru Sacha, afacerile sunt un joc de şah, lui îi place mult şahul, dar cu reguli din mafie: imagine bunǎ, distrugerea adversarilor, trafic de influențǎ pe politic, mituirea din timp a politicienilor cu potențial.

Dar sǎ revenim la oile noastre. Albe şi negre. Ca piesele de şah.

Sursele mele susțin că Ringier România desfășoară de peste o lună și jumătate un audit extrem de riguros, practic un proces de due diligence, desfășurat pe toate palierele companiei. De ce ar face asta? De ce ar anunța inclusiv reduceri de personal, mai ales în departamentul de vânzări?

Răspunsul pe care îl primesc din sursele mele este următorul: compania s-ar pregăti să vândă cele mai importante active media din România, în special Libertatea și Gazeta Sporturilor.

Lui Dragic.

Revistele și platformele ce nu țin musai de mass media ar urma să rămână în portofoliul elvețienilor, care vor să le “mărite” pentru că presa din România a devenit, din perspectiva lor, mai degrabă o sursă de probleme decât un business atractiv.

În paralel, susțin aceleași surse, există interes din partea lui Sacha pentru achiziția altor titluri media, mai mici sau mai mari, în special din online, cu scopul construirii unui pachet media suficient de puternic pentru a influența agenda publică.

O fabrica de drone mediatice pentru asaltul ce vizează controlul României.

Puneți în context și întâlnirea avută de Dragić cu Nicușor Dan la Cluj-Napoca, unde, probabil, nu s-a ajuns la o înțelegere deplină, și veți înțelege de ce eu cred că asistăm la nașterea unui proiect cu potențial de influență majoră.

Deloc pozitivǎ.

Acuma…

Dacǎ Sacha Dragic reuşeşte, e şmecherie. Nu va fi un mogul oarecare.

Dragić dispune de o avere cel puțin de câteva ori mai mare decât averile însumate ale tuturor mogulilor români ai presei luați la un loc.

În același timp, controlează o bază de date uriașă de utilizatori ai platformelor de pariuri: adrese de e-mail, numere de telefon și informații despre comportamentul lor de consum.

Aceste resurse pot deveni, dacă sunt utilizate în afara limitelor legii, un avantaj competitiv enorm pentru dezvoltarea unui “proiect de țară”.

Şi vor fi, Dragic are o durere enormǎ în cot despre aceste “colaterale”. Doar joacǎ un teatru perfect: “io nu mǎ mai ocup demult”. Nici vorbǎ.

În plus, domnul Dragic beneficiază de un context european favorabil dezvoltării afacerilor sale. Nu-l are nici Varanu’ cu tot CNN-ul lui, nici Ghițǎ, nici Maricel Pǎcuraru.

Dragić beneficiază, cel puțin pentru încă trei-patru ani, de o protecție totală, fie ea și indirectă, din partea Ursulei von der Leyen, șefa Europei.

Avem acest amănunt deloc minor: Hans-Holger Albrecht, fratele președintei Comisiei Europene, este, din februarie 2023, angajatul lui Dragic.

Practic, fratele Ursulei ocupă una dintre cele mai importante funcții din imperiul de păcănele și pariuri construit de sârb.

Hahaha, pǎi, ce discutǎm aici?

Nu este prima oară când oameni strǎini se implică în bătălia pentru viitorul României.

Dragic trebuia “curentat” demult de SRI. Au şi cu ce.

Dar Statul e slab. Şi Sacha profitǎ.

Am convingerea că nici de această dată transferul, chiar și contra cost, al unor asemenea active media nu ar putea avea loc dacă establishmentul european nu ar privi favorabil operațiunea.

Dragic are verde.

Când spun că nu este prima dată când o asemenea mișcare se produce într-un moment decisiv pentru viitorul României, mă refer la un episod foarte interesant din toamna anului 2004.

Într-un loc anume din București, Michael Ringier, bossul trustului media, s-a întâlnit personal cu Traian Băsescu, într-o discuție privată la care, din câte știu eu, a mai participat doar Cornel Nistorescu.

Acolo au fost puse pe hârtie câteva puncte clare de sprijin pentru ca Traian Băsescu să ajungă președintele României și, în sens invers, pentru ca anumite companii reprezentate de Michael să primească ulterior contracte din industria de armament.

A fost, în esență, un schimb de susținere politică pentru influență economică: noi te ajutăm să ajungi președinte, tu ne ajuți să intrăm pe contractele strategice ale statului român.

Sǎ fie bine pentru noi, nu pentru toți.

Sigur că nu o să am niciodată averea lui Dragic, dar asta nu mă împiedică să încerc să strâng 26 de RON de la fiecare cititor care îmi respectă munca. Ca să pot mereu să scriu tot ce vreau eu, nu ce vor alții.