Felul în care faci sex arată cine ești. O să vă zic ce și cum, stați liniștiți, că nu vă las eu neluminați, mai ales că vă aduc pe masă și cercetările unei tipe pe nume Avodah Offit, medic psihiatru, pionier al cercetărilor despre sexualitate în raport cu comportamentul nostru.
E duminică, azi avem „acea” ediție în care ne ocupăm de minte și inimă.
Poemul meu de azi
N-am mai scris demult poezie și, culmea, aș putea să mă nevoiesc un pic fiindcă am un volum aproape gata, Enamorador. Să vedem.
Aparatul de nevisat
de Liviu Alexa
m-am îmbolnăvit, nene,
am luat ceva virus pisicesc și
mi-a dat doctorul un aparat pentru nevisat
îmi curgea nasul numai vise verzi și mucilaginoase
aveam toxiinfecție visătoare
mă căcam numai amintiri de pe strada Lăcrămioarelor numărul 3 scara C apartament 7
acolo unde a pus mama o sobă
în ditamai apartamentul comunist
că ne era frig
și făcea în sobă
Doamne, iartă-ne,
cartofi copți cu sare și margarină
mi-a zis medicul că e grav
păi, proștilor, cine mai visează așa ceva?
nu mi-a mai dat trimitere nicăieri
direct mi-a zis să stau cu aparatul de nevisat batăr câteva zile
e alb ca un telefon fix
dar are două fire
unul se bagă la curent
și unul îl bagi în buba sufletească
(eu am și așa ceva)
și apoi te pui și dormi
în prima noapte cred că am greșit firul doi
am visat că mama era într-o cană
ne făcea șnițele mici
și Dumnezeu era la uscat pe calorifer
să îl luăm curat a doua zi când mergem la școală
să nu mai zică copiii de bogați că nu avem cu ce ne îmbrăca
a doua noapte am visat că Dumnezeu visa
păi, ce aparat e ăsta?
Dumnezeu visa că juca biliard la etaj la Marian la bar unde mergeam în pauza mare
ce fain era Dumnezeu!
avea plete ca Sapporo
băga numa’ plinele
și fuma lemeu roșu fără să îi pese de diriga sau de teme
în fine, mi-am dat seama doar a treia noapte că aparatul e defect
când chiar aparatul de nevisat a început să viseze în mine
incredibil, ce ghinion,
după ce că aveam și așa boala asta cu visatul
să mai vină și un rahat de aparat de nevisat să mă viseze
visa idiotul cu visele mele de când eram mic
și mă gândeam la moarte sau la o mașinuță de fier cu miros de Germania
dar asta mai era cum era
să vedeți însă că a avut tupeul să se trezească chiar în locul
meu
și să plângă că cineva mi-a furat copilăria.
N-am stat degeaba - încă doua pânze din seria “Violatorul de vrăbii” sunt gata
O să râdeți de mine când vă spun că poezia de mai jos ce dă și numele pânzei pe care am terminat-o chiar în această seară după două săptămâni de chin (a douăsprezecea din seria de douăzeci) e după fapte chiar reale.
Acum 20 de ani priveam un apus de soare în Venezuela așteptând un avion care să mă ducă spre vămile văzduhului, acolo unde doar îngerii cu cazier sufletesc ca mine ajung, fiindcă atunci eram în stare să-mi vând sufletul pentru o butelcă de rom.
Penibila revelație din Aeropuerto Porlamar
de Liviu Alexa
spre vămile văzduhului nu-i decât un drum de apă uscată
și o singură oră în care poți să te cocoți pe singura aripă rămasă
a lui Cornel, un înger chel și bolnav de artrită.
dacă-i ocupată deja singura aripă, îți bagi capul în apă,
deschizi frumușel ochii și cauți după un loc mai mâlos
unde să-ți lași sufletul la coadă.
e o șmecherie pe care am învățat-o și eu,
atunci când credeam că vămile văzduhului sunt doar de decor.
dacă așteptarea durează un pic, bea puțin sânge de la duty free:
va veni și ora când sufletul tău va fi chemat să-și facă check-in.
Alcoolicamor
Inima noastră e ciudată, mai mult decât se vede la angiograf, unde razele X nu pot arǎta dacǎ iubim, cât iubim. Pânza asta se numeşte “Alcoolicamor” şi cu ea trec de jumătatea seriei “Violatorul de vrǎbii” pentru care mi-am propus 20 de tablouri. Poate cǎ şi voi, ca mine, ați avut dimineți în care nu a mai contat cât a costat noaptea.
Alcoolicamor
de Liviu Alexa
Ca un copil să mă uit la tine prin gaura vieții
și să îmi văd drumul.
Înălțată să îmi fie inima ca sfârcul tău drept,
caldă să-mi fie fierea ca palmele pe care mi le strângi când vrei să nu mă opresc,
mică să-mi fie vrerea să plec ca buricul de unde pot ieși prunci,
largi să-mi fie lacrimile ca isteriile tale,
multe să-mi fie oftaturile câți sunt toți cei pe care i-ai pierdut.
Ca pe un pahar cu whisky să te beau,
să mă arzi
și apoi să vedem împreună
cât costă noaptea.
Eşti ceea ce iubeşti sexuieşti
Ideea temei din aceastǎ duminicǎ mi-a venit de la cartea „The Sexual Self”, publicată de psihiatrul american Avodah K. Offit în 1977 care ne propune să folosim sexualitatea ca instrument de investigație a propriei personalități. Nu sexul este, de fapt, marele ei subiect, ci omul care “apare” atunci când face bici bici.
Tanti asta a fost psihiatru și psihoterapeut, formată la New York University, cu rezidențiat la Payne Whitney Psychiatric Clinic, lucrând într-o perioadă extraordinară pentru istoria sexualității occidentale, când revoluția sexuală se întâlnea cu apariția sex-terapiei ca disciplină clinică.
Offit n-a fost superficialǎ în cercetǎrile ei şi nu a transformat sexualitatea într-o problemă tehnică gen erecție, ejaculare, orgasm, excitație, frecvență, tehnică, performanță. Ea credea că sexul implică „character and philosophy”. Cu alte cuvinte, felul în care facem sex conține informație despre cine suntem și despre ceea ce credem.
Sexualitatea nu este pentru Offit o cameră separată a personalității, în care intrăm din când în când și devenim altcineva. Dimpotrivă.
În dormitor intră cu noi aproape totul: nevoia de control, frica de abandon, narcisismul, generozitatea, suspiciunea, capacitatea de a avea încredere, nevoia de confirmare, agresivitatea, dependența, rușinea, competitivitatea, tandrețea. Relațiile noastre fundamentale cu ceilalți se reproduc și erotic, iar Offit identifică explicit teme precum dominația, supunerea, dependența, cucerirea și cooperarea.
De aceea, întrebarea importantă nu mai este doar „ce îmi place din -punct de vedere sexual?”, ci …