Opus nr. 69 - Revoluția ochelaristului Constantinescu, șeful Protecției Consumatorilor. UBBode. Lucică primește un pumn în dinți fix din Sălaj. Șercan a făcut faculta de Jurnalistică “la distanță”
Un an la șefia ANPC - revoluția lui Horia Constantinescu
Nu credeam în ianuarie 2022 că Horia Constantinescu o să prindă sărbătorile pascale, uite că deja aniversează un an de când e președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, postură din care efectiv a revoluționat tot ce știam despre această instituție prăfuită, vulnerabilizată și fără vlagă.
2022 a fost cel mai important an din istoria ANPC și asta chiar i se datorează lui Constantinescu. În acest an, au avut loc cele mai multe controale din istoria insituției și, important de reținut, cele mai… variate. În sensul că nu a scăpat nicio industrie, niciun loc din economia țării care are contact cu consumatorul, toți au fost controlați la sânge și amendați mortal. Ba, ca o premieră, deși asta trebuia să se întâmple mereu în ultimii 33 de ani, 2022 a fost primul an din istoria ANPC în care și “străinii” au fost luați la întrebări: de la operatori aerieni de low-cost, până la mari retaileri, de la producători de alimente până la distribuitori de produse petroliere.
Constantinescu a făcut câteva lucruri importante în plus de tot ce v-am zis:
le-a redat demnitatea comisarilor angajați în instituție, vlăguiți de lipsa de finanțare și de resurse
s-a oferit să fie exemplu personal și, dacă i-ați urmărit pagina de Facebook, de un an de zile, zi de zi, în zilele de lucru, of course, Constatinescu rupe ușa instituției înainte de 6 dimineața și se implică personal în acțiunile de control, nu stă să o frece în birou
s-a bătut pentru retehnologizarea ANPC care, din acest punct de vedere, era în Evul Mediu
Constantinescu a scuturat atât de tare roiurile de interese și bălegarele împuțite ale status-quo-ului încât a fost “beneficiarul” unor ample campanii calomniatoare de presă, ba chiar a fost pârât la Marcel Ciolacu căruia i s-a sugerat să fie înlocuit, că e prea “nebun” (noroc că Ciolacu a rămas ferm), ba chiar niște slugi din DNA au încercat o acțiune de decredibilizare a ANPC din care a ieșit, până la urmă, doar o flatulență juridică jenantă.
ANPC a redevenit una dintre cele mai temute instituții de forță ce are în responsabilitate siguranța cetățeanului. Și ochelaristul Horia Constantinescu a fost în 2022 unul dintre cei mai eficienți funcționari ai Statului Român, așa cum ar trebui să fie cât mai mulți.
PS: ANPC a controlat recent azilele de bătrâni și a găsit chestii horror pe acolo. Da, mă! Așa, da! Căci cei care conduc instituții ale Statului Român care trebuiau să se asigure că azilele respectă legea au dormit în papucii aceluiași stat timp de decenii.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Strict Secret to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.