Am fost ieri la Bistrița, în orașul meu natal, și, întorcându-mă spre Cluj-Napoca, unde trăiesc deja de peste 28 de ani, mă gândeam ce diferită e viața într-un oraș mic față de viața dintr-un oraș mare. Dar, până la urmă, ce diferită e viața unui copil din Mombasa față de viața unui copil din Zürich!
Astăzi, singurul lucru pe care îl mai avem în comun noi, toți oamenii de pe planetă e data din colțul telefonului mobil. În rest, totul e explodat.
Un inginer din Shenzhen, un inginer din San Francisco, un tânăr din cartierele de nord ale Marsiliei sau un pensionar din Vaslui se uită în aceeași secundă la același an, 2026, dar fiecare trăiește într-o altă epocă sau într-un alt an.
Nu sunt primul care observă asta, stați liniștiți. Probabil că mă năpădesc lecturile, fiindcă asta a observat prima oară, în 1935, din exil, un filozof german pe nume Ernst Bloch, care a încercat să-și explice apariția fenomenului Hitler. Poate sunt prea metaforic în cum vă explic eu revelația lui Bloch, dar el a observat că germanii nu trăiau toți în același „acum”. Așa cum scria Bloch, un țăran neamț trăia într-un alt secol decât muncitorul neamț, iar micul burghez neamț trăia în alt secol decât amândoi ăștia din urmă. Iar cel care a câștigat a fost cel care le-a vorbit celor rămași într-un „acum” mai vechi. William Gibson a comprimat revelațiile lui Bloch și mai pe scurt: viitorul e deja aici, doar că e distribuit inegal.
Cel mai mare război pe care îl trăim în aceste momente e războiul timpurilor.
Epocile au coexistat întotdeauna, dar nu se vedeau.
Țăranul bavarez habar n-avea cât e de fain să te uiți seara la cabaretul din Berlin, așa cum se uita un bogătan din marea capitală.
Dar adolescentul din Kathmandu se uită azi la copiii de șeici cum își cumpără iPhone-uri de 3.000 de euro aurite, și cum se plimbă nonșalant în Bentley. Vizibilitatea, social media, a transformat diferența într-o comparație. Iar când te compari, când compari ce n-ai, atunci începi să urăști sau să dorești.
Doar că sala de așteptare a urii și a dorinței în care ne-a băgat internetul are pe perete doar o oglindă stranie: săracii îi văd pe bogați în fiecare zi prin ea, iar bogații nu-și ridică niciodatǎ privirea spre ea și ajung să-i privească pe săraci doar când aceștia se revoltă sau când pică un guvern.
Mǎi, oameni buni, sintagma mea de “războiul timpurilor” să nu care cumva sǎ vă ducă cu gândul doar la epoci, ci și la timpurile verbale.
Fiecare generație, fiecare dictator sau putere și fiecare om trăiește adânc conjugat într-un timp. Sunt cei care trăiesc la timpul mai-mult-ca-perfect, cei care trăiesc la timpul viitor și sunt și oamenii rămași fără niciun timp, într-un prezent neconjugabil.
Dintre cei care trăiesc la mai-mult-ca-perfect se disting cei ce câștigă alegeri și războaie în ultimii 15 ani. Dacă ați fost atenți, ați observat că toți vând același produs, doar că-i mai schimbă etichetele, culorile și sloganul.
Ei vând trecutul: America trebuie făcută din nou mǎreațǎ şi dodoloațǎ, Rusia vrea să pună gheara pe Ucraina pentru a reîntregi o hartă de la 1900. E adevărat, vrea asta cu tactici și drone din 2026, dar pentru așa ceva n-are nicio problemă să-și cheltuiască, într-un cec alb mortuar, ultimii tineri dintr-o demografie care moare și în Rusia, nu numai la nivel de planetă, trimițându-i la moarte ca să recupereze niște pământ pe care nu va mai avea cine să-l lucreze. Bătrânul Erdogan mestecă trecutul cu fistic şi miere, Xi vrea reîntinerirea națiunii “cum era odatǎ”, Netanyahu flutură peste tot o hartă cu Iudeea biblică, în timp ce oameni cu steaguri negre și brâie pline de explozibili vor întoarcerea la califat.
Viitorul nu mai e vandabil ca promisiune politică, a murit de multă vreme. Astăzi, să zici că internetul îți va aduce libertatea sau că AI-ul îți va aduce liniștea e un act politic sinucigaș.
Singurul continent care are Alzheimer moral e chiar bătrânul continent. Ca un bătrân năuc de cap, Europa nu mai are copii, nu mai are dușmani, nu mai are armată și trăiește într-un timp mai mult ca trecut, dar cu regulamente și reglementări așezate frumos în cutiuța cu zilele săptămânii, așa cum stau medicamentele pentru tensiune, pentru glicemie și pentru suprarenale.
Desigur, se poate și mai rău. Fiica din flori a Europei, America, pe vremuri cea mai futuristă națiune de pe planetă, a devenit obsedată de trecut, dar scărpinând cu talent viitorul. Oameni care folosesc Claude sau ChatGPT în viața de zi cu zi duc dorul fabricilor de oțel din 1955. Imperiul a trecut şi de la mai-mult-ca-perfect la mai-mult-ca-trecut, și nimeni nu știe cât mai poate sta în picioare.
Cei care trăiesc în viitor par să fie chinezii. Suntem inundați de TikTok-uri cu marile realizări ale inginerilor chinezi, ale inventatorilor chinezi. În Shenzhen trenurile trec prin blocuri, robotaxiurile se prezintă cuminți la prima chemare, iar aerodronele aduc haleala de zi cu zi. China își programează viitorul cu o obsesie halucinantă, planificând totul pe cincinale, pe trimestre și pe cicluri, mizând pe cea mai importantă revelație dobândită cu sânge și lacrimi timp de 5.000 de ani, și anume că e bine să fii răbdător în tot ce faci și că e mai bine să pierzi 10 ani, dar, când ai reușit să rezolvi o problemă, să câștigi 30.
Seriozitatea chinezească de a programa viitorul e remarcabilă, dar și China are ceasuri care nu se potrivesc între ele.
Ceasul statului planifică pentru 2049, un timp în care întreg poporul va mânca numai bucate din agricultură bio. Dar în 2026 poporul nu mai vrea să facă copii, iar tinerii refuză să intre în cursa de înmulțire pe care partidul le-a pregătit-o. Ceasul strategic face tic-tac înainte, dar ceasul biologic a rămas fără baterii, fiindcă tinerii le-au înghițit. Și atunci întrebarea care se pune este: pentru cine construiește China acest viitor?
De cealaltă parte a planetei avem privatizatorii viitorului, care se bat cu restauratorii trecutului, iar prezentul a fost lăsat de izbeliște. Nimeni n-are chef de el, nimeni nu vrea să guverneze în prezent, pentru că prezentul nu aduce voturi.
Astăzi, în haosul general, cel mai sigur pariu este să pariezi pe imposibil.
Este incredibil, dar imposibilul chiar se poate întâmpla în noua lume, și nu o dată, ci de mai multe ori.
Părea imposibil ca o întreagă planetă să…
de aici mă poti citi doar dacă plătesti 26 de lei pe lunǎ
apasǎ butonul de mai jos