Va trebui să mă credeți pe cuvânt că acest text a fost scris la timp în ziua de duminicǎ când trebuia să-l primiți în e-mail urile voastre.
Dar pentru că din oboseală doar mi s-a părut că am dat “send” și de fapt nu am dat, am descoperit de dimineață că în mailurile dumneavoastră nu a ajuns niciun text.
Se cuvine să vă cer iertare, nu a fost cu intenție. Chiar și așa, vă asigur că nu veți regreta citindu-l.
Sunt undeva departe, dar revin.
Am descoperit, în tenebrele programului de streaming Voyo, un giuvaier incredibil: toată seria cu jandarmii, avându-l ca protagonist principal pe celebrul comedian francez Louis de Funès.
Căutam de mult oportunitatea de a o vedea împreună cu fiul meu și n-aveam acces decât la canalele de stream franțuzești. Or, eu voiam, cel puțin pentru început, ca Ștefan să privească cu subtitrare în română și să analizeze, neabătut de alți factori, jocul impecabil al feței și, în general, al trupului acestui comediant care a fost unic și genial.
Privind la aventurile jandarmului Cruchot, stai și te întrebi de ce mama lui proces-verbal, în 2026, nu se mai fac comedii ca pe vremuri. Comedii mișto, care să te țină captiv, să-ți provoace tuse, să te sufoce de atâta râs. Și întreb pe bune, nu ca un bătrân obosit care vomită nostalgii. De ce nu mai apare nicio voce precum cea a lui Freddie Mercury sau a lui Elvis Presley?
Despre asta mi-am propus să vă scriu astăzi, pentru că…
