mi-e inima muci. n-am avut putere sǎ scriu altceva
Țin minte când am făcut această poză. Într-o zi de iulie.
Și alea nu erau cireșe, ci vișine.
Țin minte gustul crocant al urechilor tale, dragă Alo.
Era acum 13 ani când am făcut această fotografie. Și obiceiul meu de a-ți mușca urechile ca să te liniștesc nu s-a schimbat niciodată.
Azi ai murit, la 15 ani.
Ai murit pentru că am fost nevoit să te duc la nenea doctorul ca să-ți facă o injecție și să faci nani.
Ți-am explicat în mașină, în timp ce îți ronțăiam urechile, că nu are sens să mai suferi. Fiindcă, deși sunt puternic, atotștiutor și îngâmfat, n-am reușit să pun la pământ cancerul ăla nenorocit care te-a invadat.
Dar țin minte tot.
Vom ține minte și eu, și Mihaela, și Ștefan tot ce ai făcut pentru noi.
Voi ține minte cum, în ianuarie 2011, te-am găsit într-o cușcă de plastic, la un pet shop din Polus. Și scria pe eticheta ta că ești chihuahua.
Deși, dragă Aloică, se vedea de la o poștă că nu ești chihuahua.
Ai stat acolo luni bune, fără ca cineva să te cumpere.
Și am întrebat-o pe doamna:
— Dar ce se va întâmpla cu el dacă nu-l ia nimeni, doamnă?
— Păi, ce să se întâmple? Avem o firmă care îi ia și probabil îi omoară.
Și, ca să nu se întâmple asta, dragă Alo, te-am cumpărat eu. Cu suma imensă, chiar și la acea vreme, de 1.200 de lei.
Și i-am cerut ca pe factură să scrie precis că ești chihuahua. Pentru a le demonstra răuvoitorilor mai târziu, dacă ar fi îndrăznit să comenteze.
N-aveam de gând să te țin, fiindcă viața mea era foarte complicată atunci.
Nu știam de ce am găuri negre în suflet, de ce plâng, de ce… Nu știam că am depresie.
Dar am profitat de ocazie ca să te duc la o tipă blondă care îmi plăcea mie foarte tare și pe care voiam s-o cuceresc.
N-aveai nume.
Iar în apartamentul acelei tipe blonde, cu care mai târziu aveam să fac un copil minunat, pereții erau atât de groși, încât nu era semnal la mobil.
Iar când mă suna cineva, eram nevoit să strig tare:
— Alo! Alo, mă auzi? Alo!
Și, de câte ori strigam „Alo!”, tu îți ridicai urechile curios.
Da, aceste urechi clăpăuge. Chiar foarte clăpăuge.
Și așa ți-a rămas numele. Alo.
Pentru că ai stat foarte mult în cutia de plastic de la mall, nu puteai să umbli.
Iar eu, în fiecare dimineață, o luam pe tipa blondă de mână și te duceam pe iarba verde a Mănășturului. Ca să te caci și să te piși. Și ca să înveți, cum s-ar zice, să fii educat.
A fost o pierdere de vreme totală, fiindcă, după ce plecam la treabă, te căcai pe ușa de la apartament, pe covoare.
Am și poze, dar acum, că ai murit, nu se face să le mai pun ca să te fac de rușine.
Așa au trecut 15 ani.
Deși, dacă mă întrebi acum, nu-mi mai aduc aminte de ce au trecut așa de repede.
Văd urmele acestor ani când îl mângâi pe Ștefan, când o mângâi pe mămica ta, Mihaela.
Văd miile de poze cu tine.
Și văd și certificatul de eutanasiere pe care a trebuit să-l semnez azi și unde am scris, ca să rămână stupefiate doctorițele, că ai fost un star porno.
Deși, bietul de tine, nu ai cunoscut beneficiile incredibile ale păsăricii.
Aseară, cei mai buni prieteni ai noștri, și ai tăi, și-au luat rămas-bun de la tine.
Deci nu poți să zici că ai plecat chiar așa, din această lume.
Sigur, ar fi fost frumos să mai trăiești încă vreo 20 de ani.
Să mă privești cum pictez noapte de noapte, în garaj.
Să mai stai puțin pe vremuri, să mă vezi cum o să ajung un pictor celebru.
Sau, cine știe, poate chiar un star porno faimos, dacă decid să-mi schimb meseria.
Tot ce am mai putut să facem pentru tine a fost doar să mai înșelăm câteva luni curva de moarte.
Ți-am spus și azi-dimineață, în garaj, că nu vei fi uitat niciodată.
Și că, spre deosebire de mulți alți prieteni cu blană pe care i-am avut și pe care îi pomenesc în continuare, de tine mă despart liniștit.
Cât se poate de liniștit în această situație.
Pentru că deja era prea mult pentru tine. Și nu mai merita nicio zi de chin.
Nu ar trebui să ajungi în raiul cățeilor. Și sper să nu ajungi, fiindcă acolo e o plictiseală incredibilă.
Mi-aș dori să ajungi pe o pajiște verde, înconjurată de garduri, după care să fie pisici enervante pe care să le latri.
Să fie și un grătar unde cineva să frigă niște cefe de porc monumentale.
Și să facă cu tine așa cum am făcut și eu de mii de ori.
Să se prefacă că nu vede când vii să furi ca un nesimțit.
Sau, vulnerabil cum ai fost mereu, să-ți dea și ție, când te smiorcăi ca Angela Similea, o bucățică de mic sau de piept de pui.
Ăla era raiul potrivit pentru noi, dragă Alo.
Și nimeni nu mă poate convinge de altceva.
Pentru miile de zile în care te-am mângâiat, și eu, și Mihaela, și Ștefan îți mulțumim.
Dar să faci și tu cumva să nu ne uiți când te vei pierde în joc cu Loto, cu Gesicapiersica, cu Mișupişu, cu Dumby, cu Gicu, cu Babeș sau cu Morji.
Un dream team perfect.
Mihaela, Liviu, Stefan
Dureros, bine ca te-ai indurat de suferintele lui. I-ai realizat un epitaf minunat. Ce sa zic eu am vut-o pe Roxi un metis de dog german foarte cuminte si desteapta, deschidea clanta de la poarta cu laba si tragea o tura prin cartier, cuminte tare. se intorcea de obicei pe cealalta poarta pe care iar o lasam descuiata sa poata intra fata acasa. Sigur eram cu un ochi la poarta sa vedem cand iese la plimmbare sa inchidem poarta. Iar cand venea inapoi isi facea simtita prezenta. Intr-o zi a plecat si nu s-a mai intors. Sper ca nu a luat-o cineva s-o tina in lant. Iar copilul ei domnul Florica avea aceleasi apucaturi ca ea. Pleca si se plimba si revenea pe cealalta poarta. Avea simpatii se gudura pe langa anume vecini in rest trebuia sa fim atenti ca nu putea intra chiar oricine la noi in curte daca Florica nu-l placea. Florica a murit si el de batranete saracul, in ultima vreme deschidea mai greu poarta . A plecat cand a simtit ca e vremea si a murit pe o straduta invecinata. L-a gasit vecinul ca nu respira si ne-a anuntat. L-am ingropat in curte langa flori .Si apoi am vazut-o pe facebook pe actuala stapana a curtii noastre. Nu doarme in cotet cu toate ca are unul bine utilat cu perna imbracata cu tricotaje de ale mele sa stie ca ma gandesc la ea. Doarme in garsoniera din atelierul sotului. Asta din cauza ca domnul Felix a pus stapanire pe cotetul ei, unde mai intra vara. Si se joaca cu ea doar cand are chef, pentru ca Fetita e foarte jucausa. Bine ca ne raman pozele cu sufletelele noastre cu 4 labute care nu mai sunt.
Doamne, mi s-a facut pielea de gaina! Am trecut prin astfel de momente cu animalutele familiei si stiu cat este de dureros!