Voi ați mâncat vreodatǎ mâncare de cocor cu sos picant?
Sau patricieni? Ştiți ce e ǎla Anghemacht de vițel?
Dar supă acră cu ouă fierte? Dar chefal sărat cu ceapă a la Cluj?
Ciorbă bănățeană de iepure? Da’ ciorbǎ de babuşcǎ?
Da’ musaca de franzelă? Da’ pireu de urzici cu usturoi și hrean? Ori cotlet de urs gătit romînește, cu sos romînesc și piure de linte cu cartofi?
Ați gustat vreodatǎ limbă de vacă cu sos de sardele și pireu de cartofi? Sau iofca cu brînză de vaci?
Sau, bunǎoarǎ, cremă de franzelă? Dar colțunași din cartofi cu carne? Da’ prăjitură „Bicaz”?
Dar rondele cu sfeclă și gem? Sau covrigi cu frișcă?
O să ziceți că-s nebun. Dar povestea de azi a început într-o noapte când eu, pofticios cronic, căutam o rețetă interbelică de patricieni, străbunicii micilor de azi. Se mai fac într-un singur loc azi, la București, în bucătăria minunatului restaurant „Zexe”.
Așa am găsit două cărți-monument ale bucătăriei românești din secolul trecut. Se mai găsesc ultra rar prin anticariate și, acum aproape două luni, mi-am propus să îmi asum munca de chinez de a le recupera. 1800 de pagini!
2000 de rețete culinare incredibile și 300 de rețete de patiserie.
O comoară ce s-ar fi pierdut dacă nu mă înhămam la reînsuflețirea ei, scuzați-mi lipsa de modestie.
Povestea acestor două volume este FASCINANTĂ.
Acum peste 60 de ani, la București, Ministerul Comerțului Interior a tipărit o carte de aproape o mie două sute de pagini în care a cântărit, la gram, tot ce se mânca în România. Se numea „Rețetar general de preparate culinare” și cuprindea 2011 rețete.
N-au mai fost reeditate de atunci, din câte am putut afla. Exemplarele după care am lucrat sunt rarisime, scanate pagină cu pagină de mine într-un proces îngrozitor de obositor. Când credeam că am terminat, a fost nevoie de o corectură amplă și apoi de o mică adaptare. Nopți întregi de alt nesomn.
https://retetecomuniste.ro
Le-am adus în 2026. Şi vor dǎinui pentru vecie în casele celor care cu adevǎrat iubesc bucǎtǎria româneascǎ.
Mâncărurile din carte au fost gătite în bucătăriile restaurantelor Athénée Palace, Berlin, București, Cina, Caraiman, Cișmigiu, Izvorul Rece, Lido, Modern și Mureș.
Cine conducea o asemenea bucătărie la acea vreme își făcuse ucenicia înainte de război, la mesele unui București care mânca franțuzește, boierește și levantin în aceeași seară.
Statul comunist le-a cerut acestor oameni să pună pe hârtie tot ce știau.
Nu cred că și-au închipuit că fac istorie.
Făceau un normativ.
Tocmai de aceea e senzațională cartea: pentru momentul ei.
https://retetecomuniste.ro
Este Biblia bucǎtarului român.
Cu douăzeci de ani mai devreme, nimeni n-ar fi avut nevoie de ea. Fiecare bucătar-șef își ținea rețetele în cap și în caiet și le ducea cu el la groapă.
Dacă această carte ar fi fost scrisă la mijlocul anilor ’80, n-ar mai fi avut cine s-o scrie și din ce: dispăruseră din restaurante și ursul, și cocorul, și icrele negre bătute în piuă, și oamenii care le gătiseră.
În 1962, memoria veche a bucătăriei românești și mașinăria nouă a normativelor s-au întâlnit pentru o clipă și au produs, fără să vrea, un recensământ.
Nimeni, nici înainte, nici după, n-a mai pus la un loc tot ce se mănâncă și se mânca în România în ultimii o sută cincizeci de ani.
Am făcut asta ca mâncău, nu ca istoric. Am citit cele două mii de rețete cu gura, nu cu creionul, și m-am oprit de nenumărate ori: la ciorba de potroace acrită cu zeamă de varză, la rețeta de lapte de pasăre cu patru-cinci găluști în farfurie, la bulzul ciobănesc rumenit la cuptor cu unt deasupra.
Și m-am oprit și la ce n-am apucat să gust şi nu cred cǎ voi mai avea şansa vreodatǎ: la cocorul cu smântână, la laba de urs, la icrele negre bătute în piuă de piatră, la măduva de nisetru din culibiacă.
Toate stau în aceeași carte, cu aceeași literă, la distanță de câteva pagini: masa care mai este și masa care a fost. De asta doare puțin și de asta e prețioasă această carte.
Cei care vin după noi vor vrea, sper, să știe ce mânca țara asta, și cum, și cât. E bucătăria României.
E bucuria mea de mâncău să pot da asta mai departe viitorului.
Carțile aceasta trebuie să fie și ea în orice casă în care se iubește mâncarea românească, și nu în bibliotecă, ci în bucătărie, cu colțurile îndoite și cu pete pe paginile preferate.
Poftă bună, România!
PS: Costă 295 de lei, dar ai transport inclus. Ar fi costat și mai puțin dacă rahatul de Bolojan nu mărea TVA-ul la cărți.
Să nu comentezi la preț.
Sunt două „cărămizi” de 1800 de pagini, e multă istorie în ele și multă muncă de recuperare.
Fă-ți un cadou ție, casei tale, copiilor tăi.
Fă un cadou mamei tale sau unui prieten iubitor de mâncare românească.
Cumpără-le de Crăciun angajaților tăi tineri un pachet, măcar atât să faci pentru această parte de viitor a României!
Uite linkul: