Opus nr. 308 - 37 de Reforme mici si mari pentru România în 2025. Sugestia mea pentru viitorul guvern: haideti, baaaaa!
37 de lucruri ultranecesare pentru România în 2025
(Sau cum să facem țara asta un pic mai faină)
1. Includerea in CSAT a refacerii sistemului feroviar ca prioritate nationala/Trenurile de Mare Viteză
Pentru că și melcii au început să se plângă că trenurile noastre merg prea încet. Propun trenuri așa de rapide încât să ajungi la mare înainte să-ți termine nevasta de făcut bagajele.
2. Autostrăzile Promise
Să terminăm odată autostrada Transilvania, că deja copiii care s-au născut când a început construcția au acum permis de conducere. Bonus: poate scăpăm și de eternul "drum prin Brașov" spre mare.
3. Aeroporturi ca Afară
Să facem aeroporturi așa mișto încât să vină străinii special să le vadă, ca in Singapore, nu doar să tranziteze rapid către litoral cu 50 de euro biletul. Si sa le inchidem pe alea bugetofage, vezi Aeroportul din Oradea sau Targu-Mures.
4. Spitale Noi, nu sa renovam focare vechi de infectie
Să construim spitale în care să nu trebuiască să aduci de acasă până și speranța.
5. Sistemul Medical Digital
Tot cu fise scrise de mana? Vrem schimbare rapida! Să poți să-ți faci programare la doctor fără să dai șpagă portarului ca să-ți spună care-i procedura corectă.
6. Școli pentru Viitor
Să trecem de la "tocit pentru BAC" la învățat chestii utile. Poate așa nu mai întreabă elevii "la ce-mi trebuie mie asta în viață?" la fiecare materie.
7. Universități Conectate cu Realitatea
Să nu mai iasă absolvenții experți în teorie, dar șocați că, în practică, lucrurile sunt "puțin" diferite. Măcar să știe cum arată un Excel înainte să ajungă la corporație.
8. Digitalizarea URGENTA a Statului
Să transformăm "Veniți mâine, ca nu merge calculatorul" în "Click aici". Să fie totul online, că am ramas în 1990 si stăm la cozi cu dosarul cu șină.
9. DNA Plus
Să facem corupția așa de nepopulară încât să fie mai ușor să găsești un politician cinstit decât unul cu explicații proaste despre averea inexplicabilă.
10. Silicon Valley de Dâmbovița
Să avem și noi hub-uri de tehnologie. Le punem la Cluj, că acolo deja se vorbește mai multă engleză decât română. Saua la Iasi, ca acolo se vorbeste cea mai frumoasa limba romana.
11. Energie Verde
Să folosim energia eoliană, sa ne reparam barajele, sa fim pragmatici cu resursa carbunelui, sa incepem dracului Deep Neptune.
12. Salvarea Pădurilor
Să protejăm pădurile așa cum își protejează românii locul de parcare: cu viața. Bonus: sa instalam camere de supraveghere care să meargă și când nu filmează urșii.
Veceuri si apa curenta in toata Romania
Urmeaza sa apara extraterestrii si jumate dintre noi se caca tot in buda din gradina.
14. Sate Smart
Să aducem satul românesc în secolul 21, păstrând însă specificul local. Adică să ai WiFi, în timp ce mănânci sarmale la bunica. Si copiii ce cresc in mediul rural sa aiba aceeasi sansa de acces la informatie ca cei de la oras. Asa putem sa inchidem prapastia dintre cei ce acum invata la soba cu lemne si cei ce s-au obisnuit cu confortul centralei termice.
15. Program national de scoli profesionale
Să-i convingem pe tineri că și în România se poate face un ban bun si nu e rusine daca il faci ca instalator sau electrician.
16. Salvarea Castelelor
Suntem penibili la acest capitol. Privim la ele de zeci de ani si nu facem nimic. E istoria romanilor acolo, e istoria ungurilor acolo, e ISTORIA NOASTRA. Să păstrăm castelele așa cum păstrăm rețetele bunicii: cu sfințenie și fără modificări "moderne". Și poate le și promovăm, că nu toată lumea știe că avem mai multe castele decât mall-uri.
17. Sa ne cunoastem tara. Sa ne cunoasca si altii tara. Ca avem ce arata.
Să facem turism așa cum trebuie, nu doar cu șezlonguri la suprapreț pe litoral. Avem locuri incredibile ce merita atentia noastra si a strainilor, nu numai Poiana Brasov e turism cu 2000 de euro pe noapte. Bucovina, Dobrogea, Moldova, Transilvania ar putea deveni fabrici de bani si faima.
18. Cercetare cu Bani, nu cu povesti
Să investim în cercetare măcar cât investim în păcănele. Ar fi un început să avem laboratoare unde să nu trebuiască să-ți aduci propriul microscop, ar fi senzational sa ne platim geniile mai bine decat fotbalistii.
19. Inovație Românească pe bune
Să transformăm "merge și așa" în "hai să vedem cum putem face mai bine". Că doar suntem țara care a inventat stiloul, dar acum îl cumpărăm de la chinezi. Inventatorii nostri mor de foame, au ajuns mai rau ca cersetorii.
20. Diplomatia romaneasca sa devina ce a fost. Pe merit, nu pe spagi, pile de partid si ridicat de fuste
Să fim și noi la masa mare unde se discuta “grele”, nu sa prajim mici pentru masa greilor.
21. Sport ca pe Vremuri? Mai intai sa reinvatam sa fim sanatosi
Să ne întoarcem la vremurile când luam medalii la olimpiadă, dar nu doar la cea de matematică. Sa prioritizam sanatatea noastra. Copiii ne sunt obezi, maturii nu fac miscare mai deloc, seniorii sunt anchilozati. Statule, in ritmul asta, ramai singur.
22. Terenuri de Sport în Fiecare Cartier
Să avem unde să jucăm fotbal sau baschet fără să folosim mașinile parcate pe post de porți. Sportul sa devina o joaca, nu Minecraft.
23. Agricultură Smart
Să trecem de la "merge și tractorul ăsta vechi" la agricultura de precizie. GPS pe tractoare, drone pentru recoltat și aplicații pentru prezis vremea mai precise decât genunchiul bunicii. Sa cultivam rase de porci mai profitabile. Sa obligam prin lege retailerii hrapareti sa duca Romania pe rafturi. Italia a putut, Polonia a putut.
24. Fabrici de Procesare
Să nu mai exportăm grâu și să importăm pâine. Că e ca și cum ai vinde struguri ca să cumperi vin de la vecini, și încă mai scump.
25. Creativitate la sate si orase
Avem genii in lumea artistica. In lumea creativitatii si exprimarii. Hai sa ne antrenam copiii sa viseze.
26. Orașe Inteligente
Să avem și noi orașe smart unde să fie semafoarele sincronizate. Că acum singura sincronizare e între șoferi care-și fac semne când e radar. Dar nu ca la Cluj, unde Boc a spart 75000 de euro pe o mizerie de banca cu incarcator pentru mobil. Sa avem un PLAN.
27. Bănci în Secolul 21
Să obligam Statul sa oblige BNR sa nu mai oblige bancile sa ne oblige la birocratie inutila: sa nu mai trebuiască să mergi la bancă cu trei generații de rudă și certificat de naștere tradus în esperanto ca să-ți deschizi un cont.
28. Centre Culturale Moderne
Săli de spectacole unde să nu trebuiască să stai cu geaca pe tine iarna. Si care sa fie date gratuit ONG-urilor sau scolilor care se ocupa cu dansurile, teatrul, sa nu stea degeaba si sa adune praf pana reajunge Hrusca in oras.
29. Stimularea adoptiilor. Sa scapam de orfani
Vreau un program special de finantare al familiilor care adopta orfani, vreau supraveghere dura a familiilor ca asta sa nu devina un business, vreau sa nu mai avem copii singuri, indiferent ca is tigani, romani, fara o mana sau cu alt handicap. Toti copiii merita iubire. Avem bani. Nu vor fi ei o cheltuiala, nici macar 10 la suta din cat spargem pe pensii speciale nu vom cheltui cu sustinerea lor.
30. Romania de mancare
Putem crea singuri un sistem Michelin de promovare a restaurantelor romanesti exceptionale. Dar sa nu fie facut de Dragnea sau Gabi Firea, ca sa vedem pilele politice cum il strica.
31. Educație Continuă
Cursuri pentru toate vârstele, că doar nu degeaba zice românul "omul cat traieste invata". Măcar să învățăm ceva util, nu doar cum să ocolim gropile din asfalt.
32. Biblioteca cu forta
Să transformăm "n-am ce citi" în "nu știu ce să citesc mai întâi". Scolile sa fie obligate sa duca elevii macar o data pe saptamana in biblioteci. Aaa, trebuie sa le mai si cream. Putem. La cati bani luam cu imprumut pentru bugetari, nu pica cerul. Copiii nu stiu citi, pentru ca nimeni nu ii invata ca cititul nu e o povara, ci un zbor spre minte si suflet.
33. Un 112 Care Chiar Merge
Un sistem de urgență așa de eficient încât să ajungă salvarea mai repede decât știrile de pe Facebook despre incident. Avem bani si pentru asta. Cine zice ca nu avem sa se duca dracului. Ah, si sa il dam afara pe Arafat. Un nenorocit nesimtit.
34. Pedepse triplate pentru traficanti de droguri.
Mila si rehab pentru consumatori. Pedepse triplate pentru dealeri si traficanti. Nu exista scuze pe palierul asta. Daca in Arabia Saudita se poate, se poate si la noi. Ia sa vedem daca mai duci, vere, droguri in scoli stiind ca o sa iei 28 de ani de parnaie!
35. Salarii dublate pentru politisti, dublata si puterea lor
Vreau politisti multumiti si bine platiti. Vreau o politie dura, nu abuziva, ca in Austria si Ungaria. Cand o vedea cocalaru’ sau interlopu’ Politia, sa se cace la propriu pe el.
36. Sărbători Legale cu Cap
Să mai eliminam din ele. Numa ziua putei de furnica nu o celebram. Suntem experți în făcut punți între sărbători.
Mai bine un Craciun unit cu Anul Nou, ca si asa Romania se preface ca lucreaza, decat 15 punti pe an.
Mentalitatea Nouă
As face un minister pentru asta. Un minister cu psihologul Mircea Miclea, Dragos Damian de la Terapia, cu Daniel David de la UBB, cu Mirel Palada de la Sociopol, cu profesorul Ciprian Mihali de la UBB, cu toti cei care au creiere mari. Nu trebuie sa se iubeasca intre ei, ci sa iubeasca viitorul Romaniei. Si sa ne reinvete copii cum sa simta ca suntem o natiune.
La multi ani, Romania!
Nu cersesc, ci caut solidaritate
În fiecare saptamană primesc zeci de mesaje. Unele sunt de la oameni care mă înjură, altele de la oameni care mă laudă. Nu poti sa ii impaci pe toti si nici nu imi propun asta. Nu ma casatoresc cu voi, cititorii mei, ci formam o comunitate unde jobul meu este sa va fac sa intelegeti ca nu exista numai o parte a adevarului, adevarul VOSTRU, ci ca adevarul se compune si din partile de adevar ale altora.
De aia ne si injuram unii pe altii zilele astea, pentru ca am ramas corijenti la capitolul “asculta-l si pe alalalt”.
Dintre toate mesajele, cel mai mult mă ating alea simple, alea în care cineva îmi scrie "Mulțumesc că ai spus ce n-a îndrăznit nimeni să spună" sau "Am plâns când am citit despre Silviu Prigoana, parcă era și prietenul meu".
Ieri am primit un mesaj pe Facebook de la o femeie din Botoșani. Maria, așa să-i spunem. Mi-a scris că e văduvă, că trăiește din pensie, dar că vrea neapărat să se aboneze la Strict Secret. "Domnul Alexa, poate nu înțeleg eu tot ce scrieți, că n-am facultate, dar simt că spuneți adevărul. Și vreau să știu adevărul, chiar dacă doare."
M-a rascolit ce mi-a spus Maria. Nu de milă, ci de rușine. Rușine că există oameni ca dumneaei care își rup din pensie ca să afle adevărul, în timp ce alții, mogulii, îl vând la kilogram.
Vedeti ce face Antena 3 zilele astea? Se numeste jegosenie jurnalstica.
Tot saptamana asta, un cititor mi-a scris ca vrea sa intrerupa abonamentul de 49 de lei pentru ca nu si-l mai permite, promitandu-mi ca, dupa ce se va pune pe picioare, il va relua. Nu era obligat sa imi spuna asta, dar a simtit ca trebuie sa stiu. Drept multumire, i-am trimis un mic pachet cu bunatati de Sarbatori. Ca, se pare, eu am mai mult decat el acum, si asa trebuie sa gandim cu totii.
V-am povestit vreodată cum am început în presă? Eram un puști flămând, la propriu. Un om mi-a întins o mână. Mi-a dat sansa unui job și mi-a zis că am talent. Că trebuie să spun lucrurilor pe nume, oricât ar costa. Omul ăla a murit sărac, dar cu demnitatea întreagă.
Asta încerc să fac și eu acum. Să rămân demn într-o țară unde demnitatea e la reduceri.
Am ramas eu si inca foarte putini confrati să spunem nu adevărul, ci lucrurilor pe nume, într-o țară unde minciuna e regina balului.
De la 18 ani de cand mi-am ales meseria asta, adica acum 26 de ani, mi-am propus să fiu vocea ălora care nu mai au voce.
Nu vreau să vă cer bani. Adica nu vreau sa vedeti asa lucrurile. Mi-e și rușine să o fac, știind prin ce trece țara asta. Dar independența în presă e ca oxigenul - fără ea, te sufoci încet, dar sigur.
Stiti si voi, cu toate greselile breslei mele, daca nu exista presa in astia 35 de ani, politicienii si securistii ne-ar fi ingropat de tot in cacat. Ziaristii au fost cei care au mai degajat din mizeria din jurul vostru.
Puteam face mai mult? Da. Nici voi, insa, cetatenii, n-ati debordat de ambitie, lasandu-i sa isi bata joc de voi 3 decenii si jumatate.
Acum, insa, nu e timpul pentru reprosuri. Nu e timpul de cugetari din intelepciunea poporala "gen “ne-a ajuns mucul la deget”, “suntem in al doispelea ceas”. Al doispelea ceas a fost demult: Romania isi joaca ziua de maine. Care poate fi ziua mortii, poate fi ziua supravietuirii sau ziua resetului, al unui inceput mai viguros spre un viitor mai palpabil.
Cu 49 de lei pe lună nu cumpărați doar acces la mintea mea, la analizele mele, la dezvaluirile mele…
Prin a ma sprijini, voi cumpărați ieftin, zic eu, bucata aia de libertate care ne mai ține în viață ca societate. Dreptul de a ști, de a înțelege, de a nu fi mințiți.
Suntem deja o forta. Strict Secret se apropie de 4 milioane de citiri pe luna, ma uit la contor si nu imi vine sa cred.
De aia am luat tot mai in serios proiectul Strict Secret, si sper ca simtiti asta.
Zilele trecute, când am scris despre Silviu Prigoană, mulți m-au întrebat de ce am pus și suflet, nu doar informatie.
Pentru că asta e diferența: între a face presă și a face jurnalism cu suflet.
Aproape la fiecare editie, pun si cate o poezie din literatura incredibila a acestei natiuni. A fost un soi de risc al meu, m-am gandit, ce-or gandi cititorii mei, ca-s tampit? Cine mai citeste poezie in ziua de azi?
Si am castigat pariul, sunteti zeci de mii care cititi poeziile pe care eu le selectez. E incredibil de BINE.
Nu promit că o să fiți mereu de acord cu mine.
Dar vă promit că niciodată, absolut niciodată, nu vă voi aburi.
Că voi rămâne același nebun care spune ce gândește, care scrie ce simte, care urlă când alții șoptesc.
Strict Secret nu e doar un site. E printre ultimele colțuri de presă unde contează mai mult adevărurile nespuse decât contractele cu statul sau cu partidele.
Hai să păstrăm site-ul asta viu. Pentru Maria din Botoșani, pentru puștiul flămând care am fost, pentru liceanul de mai sus, pentru copiii noștri care merită o țară cu presă liberă.
Pentru că, în final, nu e vorba despre bani. E vorba despre a rămâne oameni într-o lume care ne vrea roboți sau slugi.
P.S. Și da, dacă chiar nu poți plăti abonamentul, scrie-mi. Ma bucura si un gand bun.
Că jurnalismul ăsta nu e business, e misiune.
PS2: Pentru cei ce au pe card luna de luna 49 de lei care sa NU ii deranjeze, va rog dati click:
Un punct de vedere diferit de retorica generala pe acest subiect
de Patrick Andre de Hillerin
Nota mea: PAH, cum ii spunem noi, e un jurnalist incredibil de destept. Sa il cititi pe pagina de Facebook sau in Catavencii. In textul de mai jos, PAH aduce o abordare diferita despre subiectul micsorarii parlamentului. Sa o citim.
“Cine a avut ochi să vadă asta, ar fi putut observa încă din 2010-2012 că societatea este din ce în ce mai fragmentată, că sunt din ce în ce mai multe nișe, că nu mia există grupuri foarte mari care să împărtășească aceleași probleme, năzuințe, preocupări.
În condițiile astea, reprezentarea parlamentară a populației nu mai reflectă realitatea. Un senator la 168.000 de locuitori și un deputat la 73.000 de locuitori devine extrem de restrictiv. Foarte multe categorii sociale nu pot avea o voce în parlament.
De aia și pragul electoral de 5% este restrictiv și tinde să devină nedemocratic.
Așa stând lucrurile, să vrei să micșorezi numărul parlamentarilor, să reduci numarul de senatori și deputați de la 466 la 300 nu înseamnă decât să reduci și mai mult reprezentativitatea .
În 2020, 15% dintre cei care au votat nu au avut un reprezentant în parlament. Este enorm.
Estimez că anul acesta, procentul celor nereprezentați în parlament va fi de minim 7%. Tot foarte mult.
Și, totuși, Unchiul Fester din Bihor vrea parlament de doar 300 de parlamentari, așa cum i-a lăsat moștenire înaintașul lui, B̶r̶ă̶t̶i̶a̶n̶u̶ Băsescu.
Mai puțini parlamentari sunt mai ușor de dirijat, de controlat, de cumpărat.
Fiind locuri mai puține, bătălia internă e mai mare, crește cotizația la partid pentru un loc eligibil.
Partidul câștigă: control mai strict, peșcheș mai mare etc.
Partidul câștigă, alegătorii pierd”
BIO LIVIU ALEXA
Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.
În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.
Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.
Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!
“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa
Felicitari . Personal nu caut adevarul absolut , caut opinii argumentate emise de cineva care se informeaza, uneori se suprapun cu opiniile mele , uneori nu , in fiecare caz disec argumentele , uneori imi modific opinia personala , uneori nu . Dar de fiecare data sunt deschis la argumente. Cu cat mai multe argumente cu atat consider ca opinia personala este mai aproape de adevar .
Aici nu te vaccineaza cu adevaruri absolute ci iti ofera informatiile pentru a-si forma fiecare o opinie argumentata , proprie . Asa cred ca trebuie sa fie jurnalismul .
Da...asa articol asteptam de la Alexa! In el este, cred, adevaratul Alexa, cu limbajul curat al elevatului si eruditului Alexa! Asa ati cuceri tot mai multa audienta sau poate asa cred! Oricum, ma bucur ca sunteti!!!!