Opus nr. 327 - Ciolacu ar trebui sa își facă minim 12 tatuaje. Specialii din Justiție! Strigatul de revolta al Irinei Schrotter. Patrascanu de la FAN Courier sa se ducă dracului cu mentoratul lui!

MarCel mai tatuat premier din politica lumii ar trebui sa fie Ciolacu

A promis, a jurat, a ratat, acum sa se tatueze. Ii recomand eu o tatuatoare excelentă din Cluj.

---

Pai, da! Magistrații au trei perechi de oua! Pentru ei se poate orice!

Guvernul ia în calcul să modifice proiectul de OUG a austerității pentru a pastra privilegiile unor magistrați, au declarat pentru G4Media surse guvernamentale. E vorba de introducerea unei prevederi care le-ar permite unor magistrați să primească diurne uriașe de 2% pe zi din salariul lor brut, ajungând astfel la venituri anuale de sute de mii de lei.

Modificarea vine după ce versiunea mai dură a OUG de duminică a provocat mare nervozitate în rândul membrilor CSM.

Aceasta e prevederea care ar putea fi adăugată la OUG, la articolul XV:

(2) Prin excepție de la alin. (1), judecătorii și procurorii care funcționează în instituțiile din cadrul autorității judecătorești, precum și personalul din cadrul Ministerului Justiției, care îndeplinesc condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006, beneficiază în anul 2025 de diurna de delegare sau detașare acordată potrivit acestui act normativ, în limita unei medii zilnice de 300 de posturi. Repartiția pe instituții a acestor posturi se realizează prin ordin comun al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al ministrului justiției.

Președinta CSM, Denisa-Angelica Stănișor, cu o avere impresionantă, a primit într-un an peste jumătate de milion de lei din drepturi salariale și alte drepturi de natură salarială de la CSM.

Sursele G4Media au informat, duminică, că membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sunt extrem de revoltați de decizia Guvernului, având în vedere că majoritatea magistraților obțineau lunar această diurnă specială de 2% pe zi, din salariul lor brut, figurând în buletine cu alte adrese de domiciliu, față de adresa locului de muncă. Aceleași surse spun că un salariu net al unui judecător de la CSM este în jur de 30.000 de lei, astfel că diurna specială aplicată zilnic la salariul brut poate ajunge la peste 11.000 de lei. „Foarte mulți judecători își fac buletine cu domiciliul în alte localități doar pentru a beneficia de această diurnă. Cam toți figurează ca „delegați” pentru a putea obține acest venit suplimentar”, spun sursele G4Media.

De exemplu, Andreea Simona Uzlău secretar general al CSM declara în 2024, din „diurna de detașare” peste 135.794 de lei (11.300 lei/lună), în plus la salariul de 327.091 de lei (27.257 lei/lună).

---

Strigatul de revolta al creatoarei de moda Irina Schrotter

Irina Schrotter este una dintre cele mai vechi si cunoscute si de bun simt femei de afaceri din România. De aia strigatul ei de revolta publicat pe pagina personală de Facebook contează.

Am “deversat” si eu zilele trecute tot pe feisbuc, fiindcă nu mai pot cu nesimțirea din România, pe de o parte, poporul suveran ii înjură pe politicieni, pe de alta parte, poporul suveran nu are nicio greață sa accepte nemunca si zilele libere. Dar, ca anul acesta, demult nu s-a mai sărit calul: 5 zile libere in ianuarie 2025, nenica! Da-o-n pizda mă-sii!

Pai, așa, ne putem caca in el antreprenoriat, daca tot ce produce economia reală românească se duce pe scărpinatul la oua al celor 1,3 milioane de bugetari (îmi pare rău pentru bugetării care se simt lezați, dar asta e adevarul).

Este fascinant tupeul lui Ciolacu care a venit in 2024 sa mărească salariul minim pe economie in concordanță cu salariul mediu! Pai, el nu e antreprenor, el varsă povara acestei măriri doar pe mediul de afaceri, fiindcă el ca premier mărește salariile buge­ta­rilor, 1,3 milioane bucăți, pe taxele luate de la noi si pe împrumuturi. Dar antreprenorii de UNDE cacat sa scoată măririle impuse de Ciolacu, căci aia înseamnă plusvaloare in plus, ca sa zic așa, si in foarte multe cazuri, firmele abia supraviețuiesc?!

De aia sunt de acord cu Schrotter:

“Sunt antreprenor. De 35 de ani urmaresc politicile statului si modul in care se pozitioneaza fata de economia privata. E clar ca mediul privat a fost si este in continuare tratat ca oaia de muls.. mereu!… e clar ca suntem priviti ori ca niste fraieri ( de catre politicienii si clientela politica bine insurubata la sanul statului) sau ca niste imbecili, de catre o mare parte a celor care au decis ca un program de 8 ore, cu toate avantajele si lipsa de riscuri a unui job la stat, ii multumeste..

Sper ca e la fel de clar pentru o mare parte a romanilor ca noi suntem coloana vertebrala a economiei romanesti…

Din aceasta perspectiva, imi permit sa fac un comentariu:

Marirea continua a salariului minim, fara o baza economica solida in spate, fara o crestere a productivitatii care sa permita asta, nu face decat:

1. Sa creasca preturile ! ADICA CU TOTII VOM TRAI MAI RAU

Singurul care isi influenteaza cifrele pozitiv este statul!!!

In rest, pe toti ne costa mult mai mult traiul de zi cu zi decat ne costa inaintea acestor mariri in cascada!

2. Sa inchida companii mici si mijlocii care nu mai fac fata costurilor ( vezi cifrele de anul acesta)

3. Sa duca in pierdere sau sa oblige la decizii de relocare companii mari care nu mai au justificare sa ramana cu productia in Romania!

Asta ca sa explic doar efectele cele mai simple si vizibile cu ochiul liber!

Ajustarile de venituri sunt necesare dar aceasta politica agresiva, iresponsabila si indiferenta fata de companiile private genereaza o lipsa de perspectiva care ne va face pe toti sa nu mai vrem sa investim, ba chiar sa luam o pauza ( pentru ca lipsa de predictibilitate taie complet apetitul de a risca!) DA!… noi, antreprenorii riscam in fiecare zi!

Lucru care, evident, nu conteaza pentru absolut nimeni din politica romaneasca!

Aceasta interventie brutala, permanenta, in economie, va distruge economia romaneasca!

Vom ajunge sa nu mai avem competente in nimic, sa fim importatori de orice si sa fim doar furnizori de servicii si nimic altceva!

Solutia cresterii salariului minim, in linie cu salariul mediu, in conditiile in care,in Ro, 30% dintre angajati sunt bugetari, cu salarii mult mai mari decat in mediul privat, e solutia sigura de omorare a economiei private!

Si atunci cu ce va veti mai plati privilegiile?!!! ( ca oricum…altceva… e limpede ca nu va intereseaza!)”.

---

Aerul României este imputit adeseori de podcasturi fără relevanta si de evenimente “globale” unde mentori si spicări de renume comunal vin si ne dau lecții despre viața, business, viziune.

Un papagal de calibru este martalogul Felix Patrascanu, fondatorul celei mai detestabile companii de servicii din România, FAN Courier. Patrascanu își da singur limbi in cur prin revistele tabloide, se autoinvita ca speaker la evenimente pe care le sponsorizează si ne zice acolo povesti cu pești despre cum a fost el vizionar in 1998, cum a început cu o Dacie, cum e bine sa faci afaceri.

In ultimii 6 ani, Patrascanu cu asociații lui, Adrian si Neculai Mihai, au dus acasă peste 100 de milioane de euro profit.

Cu toate acestea, serviciile firmei de curierat a marelui mentor Patrascanu sunt sub nivelul mării. La Cluj, problema e veche si ar fi greșit sa o punem in cârca unor angajați incompetenți. Nu, problema la Cluj si in multe județe din tara e subdimensionarea resursei umane, ca sa poată face “mentorul” Patrascanu milioane de euro profit.

---

Problema lipsei forței de munca in Romania e veche de peste un secol.

Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Romane are o pagina de Facebook chiar interesantă.

Cea mai recentă postare a Institutului aduce o perspectiva șocantă asupra actualei probleme a lipsei forței de munca in România.

Nu doar in 2024 ne confruntam cu nevoia de forță de munca, cu emigranți sri lansezi sau pakistanezi sau indieni. Nici la 1900 românii nu se prea rupeau cu munca. Dovada textul de mai jos:

Importul de forță de muncă, la 1900

Câți lucrători agricoli din străinătate erau aduși anual în Vechiul Regat? Răspunsul îl găsim într-un studiu realizat de Vasile M. Kogălniceanu, la 1901.

„Se pot dar deosebi trei faze: 1885-1889 cu mai puțin de 20.000 de lucrători străini, de la 1890 la 1897, cu un număr totdeauna mai mare de 20.000 și în doi ani mai mare chiar de 30.000, și apoi de la 1898 cu un număr mai mare de 35.000. (...) Județele care au adus mai mulți muncitori în vremea din urmă sunt: Botoșani și Dorohoi, Iași, Tutova și Putna în Moldova, Ialomița, Teleorman și Ilfov în Muntenia.

În 1885 numai șase județe aduceau mai mult de 100 de muncitori străini, în 1888 acest număr a ajuns la 11, iar de la 1893 la 22. În 1898, 24 de județe, adică ¾ din numărul total au adus muncitori străini. (...) Oricât e de ridicată cifra de 35.000 de lucrători – care poate să fie în realitate 40.000 – ea nu cuprinde toată imigrarea temporară. Bulgarii care arendează câteva pogoane pentru a cultiva legume nu intră în ea căci ei vin cu legitimații individuale, nu în cete și cu permisii luate pentru un număr hotărât de oameni, ca muncitorii întrebuințați în cultura mare. Numărul acestor bulgari grădinari nu se știe, dar poate să fie de vreo 4-5.000, poate și mai mult. Mai vin apoi, tot ca imigranți temporari și individuali servitorii, care atât în țară cât și la orașe sunt în mare parte străini. Apoi meseriile sunt și ele exersate în mare parte de străini stabili în țară. Toate aceste fapte ne conduc la aceeași concluzie: avem prea puțini muncitori.”

Sursa: Agrarul, 15 august 1901

Sursa foto: Library of Congress

Pe ascuns, niște liberali șmecheri care au deja o flota de 600 de loganuri au pregătit o mica cioacă:

Eu cred ca faza asta e mega periculoasă si ne va aduce multe probleme.

Am făcut si un video pe Tik Tok despre subiect si am avut surpriza sa se viralizeze neașteptat: 500 000 de romani au urmărit prestația mea si asta numai in 48 de ore, apropo de puterea Tik Tok!

Faptul ca acest video al meu de pe Tik Tok a atins aproape 500 000 de creiere de romani arata foarte clar ce parere are poporul despre clasa politica actuala. Iar ei, politicienii, cred ca viitura a trecut. Nici vorba. Nici azi nu au batut in cuie data alegerilor, nici azi nu avem buget. Nici azi guvernul pooliii nu a prezentat Planul pentru Romania in 2025, si nu ala despre cum sa strangem cureaua, ci despre ce realizari isi propune.

Lipsa de legitimitate a presedintelui ilegal Klaus Iohannis, guvernul penibil bagat pe gat, unul resapat din care fac parte tot Rafila iubitorul de pasarica si Predoiu, tartorele care trimite militia sa ii amendeze pe romani pentru ca scriu pe Facebook, sunt insa mici dezamagiri fata de linistea asurzitoare a Poporului care macane doar in comentariile de pe retelele social media si isi vede de netflix si sarmale in continuare.

De aia nu s-a schimbat nimic in 35 de ani. Si nici nu se va schimba ceva. Fiindca Poporul suveran se multumeste cu tri sarmale si nu vrea niciodata sa zboare spre Demnitate.

Cata vreme securistii si politicienii stiu ca se pot “baza” pe acest defect al Poporului, nimic bun si major nu are cum sa se intample pe aici.

Daca vreti sa ascultati si alte pareri pe tema, poftim!

Ascultați cum au distrus indienii Canada (cum vor face nepalezii “noștri” în viitor)! Omul asta a făcut tir in Canada, este și taximetrist de București...

Eu stiu sigur cum au distrus indienii Londra…

---

Un peste marinat, pentru Anul Nou, pregatim?

Timpul prepararii nu este un atu pentru aceasta reteta, dar nu vorbim de peste prajit, fript, copt etc, vorbim de o reteta in care pestelui i se macereaza oasele, deci este necesar timpul lung si temperatura scazuta.

Ingrediente

1,7 kg macrou

80 ml ulei (eu am pus 40 ml ulei de masline si 40 ml ulei de floarea soarelui)

80 ml otet 9%

o lingura sare mare

2 linguri zahar

o sticluta suc de rosii (eu am pus preparat in casa – 330 ml)

2 linguri bulion (eu folosesc Olimpia sau Sultan) diluate in 500-550 ml apa

o ceapa rosie, mare

o mana de masline

boabe de piper

2-3 foi de dafin

Mod de preparare Macrou marinat in sos de rosii

Din imaginile atasate veti intelege usor ce-aveti de facut.

Spalati bine pestele, taiati capetele, cozile si-l curatati bine pe interior.

Taiati-i felii de aproximativ 3 cm.

Asezati intr-un vas cu fund gros – tuci, ceramica, ce-aveti voi mai bun in care nu se prinde mancarea.

Puneti deasupra foile de dafin si piperul.

Intr-un vas amestecati uleiul, otetul, sarea si zaharul. Omogenizati bine.

Adaugati sucul de rosii si bulionul diluat in putina apa.

Amestecati totul, apoi completati cu apa ramasa.

Turnati peste macroul din cratita. Sosul trebuie sa cuprinda bine pestele. Daca nu e suficient, mai adaugati apa.

Deasupra puneti ceapa taiata juliene.

Puneti capac peste vas, puneti cratita la foc mic si lasati pentru 150 minute. Nu fierbeti cu clocote, trebuie sa fiarba usor, nu sa rupa bucatile de peste. Nu ridicati deloc capacul in acest timp!

Vedeti in fotografie cum arata dupa acest timp. Posibil la voi sa fie mai scazut, dac-a fost focul mai mare.

Apoi luati capacul si lasati in continuare la foc mic, pana cand sosul scade si se ingroasa, asa ca-n conservele de peste in sos tomat. Potriviti gustul de sare.

La mine a durat aproximativ inca o ora, tot la foc mic. In ultimele 20 de minute am adaugat maslinele.

Macrou marinat in sos de rosii

• pentru cantitatile date, la final nu a fost necesar sa mai adaug nimic, nu era nici prea sarat, nici nesarat, era perfect! Aveti grija sa folositi otet de 9% nu de 5% Gustati si potriviti totul dupa gusturile personale. Un pic de zahar in plus, un pic de sare? Nicio problema! Il faceti exact cum doriti!

• timpul de fierbere dupa ce luati capacul nu este exact, depinde cat de groasa e cratita in care ati preparat, cat de mare/mica este temperatura la care fierbeti intial, asa ca doar proba va poate arata exact cand e aproape gata; scoateti o bucata de peste pe farfurie si taiati cu furculita; daca osul se taie cu furculita este ok, asta e ideea, oasele sa poata fi consumate fara probleme; poate fi necesar ca dupa ce luati capacul sa lasati o ora, la fel cum poate fi necesar sa lasati o ora si 30 min (daca este cazul mai suplimentati cu putina apa). nu opriti focul pana nu-s macerate oasele

• pestele si sosul au gust exact ca cel din conserva, dar avem satisfactia ca l-am pregatit acasa, plus costul mult redus

• eu cred c-ar merge si mai mult sos; este atat de bun, incat data viitoare voi pune putin mai mult din fiecare, ca la final sa ramana sos mult.

Alte rețete găsiți pe facebook – Retete Papa Bun

Binele și răul - două fețe pictate pe aceeași mască de carnaval

de LIVIU ALEXA

Hai să vă zic ceva ce o să vă enerveze maxim: io zic ca tot ce credeți despre bine și rău e o mare vrăjeală. O poveste pe care ne-o spunem ca să dormim mai liniștiți noaptea.

Nu există bine și rău absolut. Există doar contexte și consecințe. Și mai există și prejudecăți împachetate frumos în hârtie de staniol morală.

Stați să vă explic, că văd că deja v-ați încruntat.

Ce era moral acum 100 de ani? Să bați femeia că nu ți-a călcat cămașa. Să dai cu parul în copil că nu învață. Să vinzi fata la măritiș pe două vaci și-un sac de grâu.

Ce e moral azi? Să pui poze cu poootsa copilului tău pe Facebook. Să îți lași nevasta pentru "fericirea personală". Să te identifici sexual ca elicopter de luptă Apache.

Cine are dreptate? Ambele epoci? Niciuna?

Hai să mergem mai departe.

În Arabia Saudită e perfect moral să ai patru neveste. În Europa te bagă la pârnaie. În India e imoral să mănânci vacă. În Argentina faci cel mai bun grătar din ea.

Fiecare cultură, fiecare epocă își creează propriile norme morale.

Le împachetează frumos în religie, în legi, în "așa trebuie". Și pe urmă le impune cu biciul, cu rușinea socială, cu cancel culture.

Dar stați că devine mai interesant.

Pentru că același om poate fi și "bun" și "rău" în aceeași zi. Poate dona la orfelinate dimineața și bate un cerșetor seara. Poate salva o pisică din copac și înșela nevasta în aceeași după-amiază.

Nu mă credeți? Uitați-vă în jur. Corporatistul care donează 2% din impozit, dar își terorizează subalternii. Preotul care predică iubirea dar scuipă gay-i.

Suntem cu toții niște pachete de contradicții ambulante. Ne place să credem că suntem "de partea bună", dar adevărul e că suntem de partea care ne convine în momentul ăla.

Pentru că, vezi tu, dragă cititorule moral și integru, normele astea etice sunt de fapt niște unelte de control social. Niște reguli de circulație pentru haosul vieții.

Nu au nimic sfânt sau transcendent în ele. Sunt doar niște convenții pe care le-am stabilit ca să putem trăi împreună fără să ne omorâm unii pe alții.

Și știți care e faza cea mai amuzantă? Cu cât ești mai convins că deții adevărul moral absolut, cu atât ești mai predispus să faci cele mai mari căcaturi "în numele binelui".

Toate genocidurile din istorie au fost făcute de oameni convinși că fac ce trebuie. Toate războaiele au fost purtate în numele unor valori "supreme". Toate discriminările au fost justificate moral.

Pentru că problema cu binele și răul e că sunt relative la punctul tău de vedere. Ca frumusețea - stă în ochiul privitorului. Sau mai bine zis, în creierul lui spălat de prejudecăți și programare culturală.

Mai e si bancul ăla cu teroristul și luptătorul pentru libertate. E același om - depinde pe cine întrebi. La fel e și cu binele și răul - depinde cine judecă și de pe ce poziție.

Nu există reguli morale universale. Există doar contexte și consecințe. Efecte în lanț care se propagă prin societate ca valurile după ce arunci o piatră în lac.

Poți să faci "binele" și să produci dezastre. Poți să faci "răul" și să salvezi vieți. Depinde doar de contextul mai larg și de consecințele pe termen lung.

Dar noua, în aroganța noastră de specii "evoluate", ne place să împărțim totul în categorii simple: bine-rău, moral-imoral, corect-greșit. De parcă viața ar încăpea în cutii așa ordonate...

Adevărul e că azi suntem niște maimuțe cu smartphone care încă se bat în piept și aruncă cu căcat în numele unor "valori".

Fata de Revoluția franceza sau bolșevică, acum căcatul e digital și vine sub formă de tweet-uri indignate.

Tot ce numim noi "morală" e de fapt un set de reguli arbitrare care se schimbă în funcție de timp, loc și cultură. Ca moda - un an e la modă să fii tolerant, in alt an e cool să fii indignat.

Singura constantă e natura umană - acest cocktail exploziv de instincte primitive și aspirații nobile. Această fiară care poate în aceeași zi să salveze un copil din fața mașinii și să calce intenționat un nepalez de la GLOVO.

Restul sunt povești pe care ni le spunem ca să justificăm ce vrem să facem oricum. Ca să dormim mai bine noaptea în timp ce jumătate din lume moare de foame ca să avem noi ultimul iPhone.

Deci data viitoare când vreți să judecați pe cineva, opriți-vă o secundă și întrebați-vă: chiar există "bine" și "rău"? Sau sunt doar niște etichete pe care le lipim convenabil pe ce ne convine sau nu?

Pentru că în final, toată morala asta e ca un dezinfectant ieftin - miroase frumos, dar nu omoară toate bacteriile. Mai ales pe alea din capul nostru.

Cam atât cu părerea mea. Voi continuați să vă simțiți superiori moral. Să arătați cu degetul. Să împărțiți lumea în "buni" și "răi".

Între timp, natura umană râde și își freacă mâinile, știind că în fiecare dintre noi stă ascuns și un sfânt, și un criminal. Depinde doar ce buton se apasă și în ce context.

---

---

Sa va uitați la “Anul Nou care n-a fost”, e pe Netflix

Daca sunt atâtea zile libere pe răboj, va fac si câteva recomandări de filme sau seriale pe care merita sa le vedeți.

Sa nu uit sa încep cu Jocul Calamarului 2. NU va uitați! E o mizerie de continuare a succesului din prima serie, va pierdeți timpul.

“Anul Nou care n-a fost”, in schimb, “se merita”.

Las mai jos impresiile jurnalistului Narcis Drejan:

Anul Nou care n-a fost este un film pe care l-aș preda la Istoria României…

“Am zis să aștept să treacă valul de hate și de laude despre Anul Nou care n-a fost. La cum arată cinematografia noastră, la cât se investește, la ce bugete sunt, pot spune că e al doilea film care mă impresionează în ultimii 10-15 ani, primul a fost Poziția Copilului.

Actorii au făcut niște roluri excepționale, inclusiv Mihai Călin, care e slab și la teatru, însă acum, spre pensie, iese din rolurile alea de libidinos și chiar face o treabă bună. Toate scenele, acțiunile pe mai multe planuri, dar mai ales muzicaaaa, în sfârșit, film românesc cu Scorpions, Celelalte Cuvinte, Andreescu sau magistralul Bolero al lui Maurice Ravel, indescriptibil de bun.

Poate unii ar fi vrut să fie mai dur, mai explicit, mai cu moț, dar pe mine m-a impresionat și știți părerea mea despre cinematografia noastră, să nu vorbim că au ajuns Aciduțu, Geoni Pârți și Poponeț actori, în producții care țin la cinema mai puțin decât un orgasm de mascul precoce, nu feroce.

Anul Nou care n-a fost mi-a amintit perfect prin ce am trecut eu în 1987, în clasa a II-a, și m-am regăsit în povestea copilului care a scris către Moș Gerilă: Să moară nea Nicu!

Eram în trimestrul I, în celebra pauză de 10 minute, dintre ore. Fiecare clasă avea deasupra tablei de scris tabloul cu Ceaușescu, alb-negru, unul cu sigla PCR, iar altul cu stema României Socialiste. Eu sugeam caramelele alea pe care trebuia să le ții 22 de minute în gură pentru a se înmuia, iar colegul meu Gafton Ștefan, Dumnezeu să-l odihnească, se uita spre tabloul lu’ Ceașcă și spunea:

- Tăticul nostru, au mânca-te-ar boala! Și trage o flegmă care nu nimerește ținta, ci peretele…

Eu, care acasă vedeam cum toți ai mei îl înjurau pe Ceaușescu, dar ce am suferit, asta e altă poveste, repede, am reparat situația, am dat o spută din aia cu caramele peste tabloul lui nea Nicu.

Se prelingea maroniul ăla cu spută peste chipul lui nea Nicu, iar eu cu Gafton râdeam ca niște copii mândri de grozăvia lor.

Se sună de intrare, nici nu apucă să intre tovarășa Sută Traiana în sala de clasă, că o turnătoare cu degetele pe sus: “Tovarășa, elevii Drejan și Gafton au scuipat tabloul tovarășului Ceaușescu, uitați cum arată!”.

Tovarășa s-a albit la față, o văd și azi, după aproape 40 de ani, cum ținea niște hiiiiiiiiiiiii-uri de comunistă grețoasă. După ce ne-a spart cu bătaia, ne-a închis la finalul orelor de curs în clasă.

Am stat acolo două ore și deodată a intrat un nene la vreo 2 metri. Era de la școala de corecție, am aflat. A urlat la noi, nu ne-a dat nici măcar o palmă, eram deja sparți în palme, ciufuliți de perciuni, mâinele negre de la linia triunghiulară dată pe palma întinsă pe masă… a urlat ăsta la 10 cm de timpanele noastre, ne-a amenințat, cu partidul, cu pușcăria, până ne-am pișat pe noi, la propriu, curgea pișatul pe parchetul de lemn și se oprea în fierul ăla care sprijinea băncile.

După vreo 30 de minute de urlat la noi ne-a lăsat să plecăm acasă! Tata mă aștepta afară, iar pe Gafton mama lui… tata nu m-a certat deloc, mi-a zis doar să nu mai fac, că și așa împuțiții de secu sunt pe noi, pentru că el și mama n-au fost niciodată membri de partid. Bunicul o pățise mai rău, trimis de la aviația șmecheră la aia utilitară, de la Otopeni la stropit câmpurile Olteniei cu AN 2-ul…

Ideea este că în 1990, s-a reluat școala la 1 februarie, iar în prima zi, scârba de învățătoare a dat tabloul jos cu Ceaușescu și a strigat: “Am scăpat de chin…”

Cam asta e problema, șampion, că mulți rahați deghizați au condus România și au ținut-o-n mizerie, că bine zice tânărul în film: Hai să plecăm, aici nici în 30 de ani n-o să fie bine!

E un film foarte bun, e o lecție de istorie, te trec fiori pe șira spinării, dar dacă ai fost un papagal comunist, dacă ai regretat comunismul, atunci nu te uita la filmul ăsta! Aloooo, securiștii, cum i-am zis și învățătoarei, că așa spunea și bunica mea: “Arză-v-ar focu’, cu tot cu Ceaușescu al vostru!”

---

Ne-am simtit excelent la Rodin acasa

O sa fac la un moment dat si o comparație Londra vs Paris, sigur, din punctul de vedere al unui nespecialist in arta, dar cu câteva sute de muzee si galerii vizitate in lumea asta. Deocamdată, ne-am delectat cu muzeul dedicat lui Auguste Rodin.

Rodin e sculptorul ăla pe care toată lumea îl știe doar pentru "Gânditorul" - statuia aia cu omu' gol care stă pe budă și se gândește la viață. Dar stați să vă zic eu ceva despre francezul ăsta nebun care a revoluționat sculptura modernă.

Ăsta nu era ca restul artiștilor vremii lui care făceau statui frumoase și line, cu țâțe perfecte și mușchi ca-n revistele de culturism. Nu, băiatul ăsta prindea în bronz și marmură toată nebunia și disperarea sufletului uman.

Când toți făceau statui de sfinți și îngeri, Rodin sculpta orgasme în piatră. "Sărutul" lui e mai mult decât un pupat - e o bucată de dorință pură încremenită în bronz. Două corpuri care se contopesc, dar nu frumos și delicat, ci cu toată foamea aia animalică pe care o simți când vrei să devorezi pe cineva.

Și știți care e faza? Criticii vremii îl urau. Ziceau că-i vulgar, că nu respectă regulile, că sculpturile lui sunt "neterminate". Normal că erau neterminate, bă! Ca și viața - niciodată perfectă, mereu în mișcare, mereu brută și incompletă.

"Poarta Iadului" e capodopera lui nebună - o ușă gigantică plină de corpuri care se zvârcolesc în chinuri. A lucrat 37 de ani la ea și tot n-a terminat-o. Ca un fel de Netflix al suferinței umane, dar în bronz.

Rodin a fost primul care a avut curajul să arate că frumusețea nu înseamnă perfecțiune. Că există poezie și în durere, și în imperfecțiune, și în haos. Că trupul uman e frumos chiar și când e torturat, răsucit, deformat de patimi.

A murit în 1917, lăsând în urmă o revoluție în artă și o grămadă de statui "neterminate" care arată mai vii decât multe dintre căcaturile lustruite pe care le vedem azi prin muzee.

Asta a fost Rodin - sculptorul care a prins în piatră nu cum arătăm, ci cum simțim. Și poate că d-aia "Gânditorul" ăla al lui încă stă și se chinuie să înțeleagă ce dracu' se întâmplă cu noi.

Expozitia temporara de la Musee Rodin este o poveste IMENSA despre demnitatea artistului

Pe lângă expoziția permanentă, am avut șansa superba sa “lovim” si o expoziție temporara dedicată unui incident artistic ce a făcut istorie in… istoria artei. Statuia lui Balzac făcută de Rodin.

Întreaga expoziție temporara este dedicată acestui incident fascinant ce a făcut ca in Franța sa curgă râuri de cerneala in presa vremii.

Dacă vreți să vedeți cum poți să iei cea mai mare țeapă artistică din istorie și să ieși campion, trebuie să vă povestesc cum a făcut Rodin statuia lui Balzac.

In 1891, Societatea Literară din Paris îi comandă lui Rodin o statuie a lui Balzac. Simplu, nu? Faci un scriitor șezând într-un fotoliu, cu o carte în mână, elegant, distins, cum se făceau toate statuile pe vremea aia. Îți iei banii și gata, treaba-i făcută.

Dar nu. Rodin se apucă să studieze ca un nebun viața lui Balzac. Citește tot. Vorbește cu toți bătrânii care l-au cunoscut pe scriitor. Merge în toate locurile unde a trăit ăsta. Face sute de schițe. Îl găsește chiar si pe croitorul oficial al lui Balzac, găsește si tiparul hainelor sale care arata ceea ce se știa oricum: ca Balzac era un grasalau bonom! Comandă să i se coase un costum exact ca al lui Balzac.

Și aici vine partea cea mai nebună - Rodin angajează un tip care semăna la corp cu Balzac să se plimbe prin atelier în costumul ăla, gol-pușcă pe dedesubt, ca să vadă cum cade materialul pe corp. Timp de șapte ani face studii și machete. Șapte ani!

Societatea Literară începe să-și piardă răbdarea. "Băi, unde-i statuia? Ne-am băgat picioarele, dă-ne orice!" Și în 1898 (da, după șapte ani!) Rodin vine și le arată ce-a ieșit.

Scandal monstru! În loc de o statuie clasică și elegantă, le-a dat o chestie care arăta ca un stâlp învelit într-o pătură. Un fel de fantomă de bronz. Nici urmă de fața distinsă a marelui scriitor. Doar o masă imposibilă care părea că se ridică din pământ.

Toată lumea urlă că e o bătaie de joc. Că e grotesc. Că e neprofesionist. Societatea refuză să plătească și să accepte statuia. Criticii îl fac praf pe Rodin. Publicul râde și face mișto. V-am pus mai sus una dintre caricaturile vremii.

Dar Rodin? Le zice să se ducă dracu' cu banii lor cu tot.

El a prins esența lui Balzac - forța asta creativă monstruoasă care a scris 90 de romane în 20 de ani, stând în picioare la masa de scris, îmbrăcat într-un halat de călugăr, bând 50 de cafele pe zi.

Statuia aia ciudată a devenit apoi una dintre cele mai influente sculpturi moderne din istorie. A schimbat tot ce știam despre cum poate arăta o statuie. Azi valorează milioane și e considerată o capodoperă.

Și mai știți ceva? Rodin nu s-a văzut niciodată reabilitat. A murit știind că a făcut exact ce trebuia, chiar dacă toți îl făceau nebun. Asta, da, tupeu de artist!

Morala? Câteodată trebuie să te doară-n cot de ce zice lumea și să mergi pe mâna ta până la capăt. Chiar dacă durează șapte ani și toți îți zic că ești nebun.

---

Poemul de azi

VEDERI DIN ANII 50

de Andrei Codrescu

o poezie-cronică de lut

poezie-noroi bolovănoasă

o hidrocentrală comunistă

o salopetă pe rîu

un corp în papură

un nod de carne într-un bolovan

rîie pe față o cicatrice în beton

țuică în ghişeul paznicului

pătura aspră pe glume grele

gheorghiu pe gazeta de perete

visam tren şi pulpe de lapte

fata traversa nămolul harapa albă

zîna mîngîia dedesubtul lunei

în tunel înghețați carabinierii

aşteptau să li se strecoare prin oase

tuberculoza mucegaiul pita

eu aveam tren ei erau zidiți pe viață

---

Cantecul de azi

d

---

BIO LIVIU ALEXA

Liviu Alexa s-a născut la Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, în 31 mai 1979 și, deși trebuia să ajungă profesor de franceză, s-a făcut jurnalist de investigații, unul "rău", semnând multe anchete devastatoare despre politicieni corupți, interlopi sau pedofili.

În 2021, a debutat ca scriitor cu o dublă lansare, cu volumul de non-ficțiune “Dumnezeu mi-a dat like pe Facebook”, dar și cu surprinzatoarea "Cum să ai orgasm în 3,5 pași", o carte cu poezii de dragoste scrise într-un stil cu totul nou.

Stilul său de scris este unul aparte, este una dintre vocile cu ton special din presa românească, foarte curajos în abordări și dur în limbaj, șocant de sensibil, enervant de provocator, dar extrem de minuțios în argumentație atunci când își scrie anchetele și analizele.

Acest newsletter este probabil cel mai citit din România și conține, pe lângă analize spumoase și anchete interesante, și recomandări și opinii despre interesele sale, unele ciudate. Adeseori, Alexa își descrie cumpărăturile făcute prin magazine de nișă, prezintă un whisky sau un trabuc, face recenziile cărților citite sau filmelor văzute, le “bagă pe gât” cititorilor poeziile sau melodiile sale preferate, dezvăluie fără jenă emoțiile pe care le are vizavi de un eveniment sau expune poze din călătoriile sale făcute în cele mai neașteptate țări (Panama, Venezuela, Taiwan sau Kazahstan sunt câteva exemple). Merită să îi fii abonat!

“Sunt ca ghimbirul. Fie îți place de mine, fie nu, dar e sigur că mă vei ține minte…”, spune despre el Liviu Alexa