Opus nr. 620 - Sunt cel mai vânat jurnalist din România. Povestea ultimelor 36 de ore.
Era cât p-aci să nu ne mai putem citi pe Substack. Mi-e clar că pe aici nu mai fac mulți pui și îmi pregătesc o nouă „casă”. Vă țin la curent.
Servus prietenilor existenți și celor 3800 de noi abonați la Strict Secret! Vă zic acușica povestea pe larg a ultimelor 36 de ore în care am trecut de la agonie la extaz, dar am rămas sau, să zicem, de ieri e tot mai clar, cel mai vânat jurnalist din România.
În nici trei săptămâni:
am primit 200.000 de euro amendă de la o judecătoare useristă care a considerat că am dăunat-o moral pe vicepremierul României, Oana Gheorghiu;
duminica trecută mi-a fost tăiat fără avertisment cel mai puternic cont de TikTok pe care îl aveam;
vinerea asta Facebook mi-a suspendat pe o lună contul principal;
duminică, de ziua mea, Substack, platforma aia care zicea acum patru ani că va fi casa jurnaliștilor năpăstuiți, că va proteja libertatea de exprimare, mi-a interzis fără avertisment Strict Secret.
Mă întorceam duminică seara de la Murano, eram fericit că, de ziua mea, am fost înconjurat de iubirea Mihaelei și a lui Ștefan și că putusem să îi ofer băiețelului meu de 10 ani, pasionat în mod inexplicabil de sticlărie, șansa de a petrece o oră într-un atelier de artiști în sticlă fix la Murano, unde a văzut live cum se fac bijuterii din sticlă, cum se fac pahare, chiar a făcut și el unul, a suflat în sticlă, ce mai!, nebunie!
Când deschid laptopul să văd audiența de pe urma celor două bombe detonate sâmbătă - adică întâlnirea imorală a ministrului Energiei cu omul lui Trump și cu patronul Concelex, rechinul banului public - și videoul în care ditamai Mitropolitul Basarabiei și membru al Sfântului Sinod, Petru, lua la papacioc de la „mitraliera” altui popă, să îmi pice fața: tocmai Substack îmi anulase publicația Strict Secret, nr. 1 în România, newsletter de investigații cu 300.000 de abonați și 1500 de abonați plătitori.
M-am prins că a fost o făcătură de nivel înalt. Și știți de ce? Primul mesaj de la oficialii Substack era că Strict Secret a fost interzis pentru spam sau phishing, hahaha, apoi a venit că am încălcat politicile lor de conținut.
Ce nenorociți!
Am migrat toată noaptea cele ȘASE SUTE de newslettere scrise în cei 4 ani de existență a Strict Secret, norocul meu e că Substack nu se poate atinge de abonații plătitori, căci ei sunt pe altă platformă, și noroc că am reușit să am backup la baza de date cu cititorii abonați free pe care i-am mutat într-un cloud protejat.
Tot un noroc chior a fost că am avut un moment stelar de inspirație. Eram cătrănit duminică târziu în noapte când mi-a venit în cap că acum câțiva ani am cunoscut în împrejurări ciudate un avocat american cu care am mai păstrat legătura informal de-a lungul timpului. I-am scris pe WhatsApp, i-am explicat pe repede înainte ce și cum, iar omul mi-a zis - „Mă bag!”, chiar dacă era zi de odihnă pentru el, și mi-a construit el apelul la Substack cu argumente „amercianești” și mici amenințări legale, așa cum se practică acolo, că dacă scriam eu, un pârlit de român, se pișau pe mine.
Sincer, nu speram la nimic bun, dar am zis că tot e ceva în plus și că aș fi regretat să nu apelez și la asta. M-am culcat supărat și, dis-de-dimineață, cu bagajele în spate, în drum spre trenul de Milano, mi-am tot scris pe agendă planuri de bătaie, de back-up, ce trebuie să fac în viitorul apropiat ca să nu mai fiu la cheremul cenzurii, fiindcă nu mai există loc sigur pe pământ pentru jurnaliști ca mine, ci doar case temporare. Pe la 9 dimineața, au început să îmi scrie prieteni, cititori, politicieni, aflând că nu pot deschide Strict Secret și că el nu mai există. Am decis să fac un anunț public despre asta. Mesajele de la cititori tot veneau. Apoi a venit și surpriza, plăcută de data asta: primul mesaj a venit de la o veche fană de-a mea: „Mergeee!”. Nu mi-a venit să cred, dar așa era.
Avocatul american reușise. No, ce să zic, m-am foarte bucurat. Asta a fost jobul meu în ultimele 1500 de zile. Și va mai fi multă vreme de acum înainte, dacă mă ține Dumnezeu sănătos.
Câteva lucruri sunt clare:
Substack s-a schimbat total în ultimul an, nu mai e de stat nimic. Mă voi muta în curând într-un loc foarte sigur, al meu, unde nu îmi poate nimeni interzice nimic
Voi nu veți simți nimic, nicio neplăcere, experiența voastră de citit nu se va schimba în rău, ci doar în bine, căci acum sunt și mai motivat să le-o dau sus, mai ales celor care mi-au copt-o, așa că azi încep cu Patriarhul Daniel
am nevoie mai mult ca oricând de sprijin financiar de la voi. Aia 26 de lei nu sunt cerșeală, ci o necesitate, dacă vreți ca Liviu Alexa, jurnalistul de investigații nebun și curajos, să vă mai detoneze nucleare.
faceți, bre, acum un abonament de 26 de lei pe lună, până mea, e chiar așa o gaură în cer?! Faceți acum și reveniți la citit ce e mai jos, după ce activați acest sprijin.
Știți și faza: dacă plătiți în avans pe un an, adică 72 de dolari, primiți cadou cărțile mele cu autograf și transport gratuit.
am multi patroni de firme care ma pot sprijini cu sponsorizari, nu vreau avioane, ci sume lunare in orice cuantum, dar sa vina constant. ati terminat la iunie declaratiile pe 2025, poate gasiti acolo ceva si pentru Strict Secret
Efectul cenzurii Substack?
4200 si ceva de noi abonați free, din care foarte multi români din Republica Moldova. Aproape 100 de abonati platitori. Locul 6 IN LUME pe Substack la sectiunea World Politics
Dar, pentru mine, Substack nu mai existǎ. M-au dezamagit total.
Nu mǎ voi lasa cǎlcat in picioare de nimeni.
Hai să trecem la dezvăluiri.
Mâine, avem așa: despre firmele Patriarhului Daniel, despre blonda de la întâlnirea cu ministrul Energiei, despre cadoul de 200 de milioane de euro pe care Bolojan l-a făcut patronului Digi24 pentru pupatul în cur la teve din ultima lună. Și, doar pentru abonații plătitori, detonez astăzi încă un popă cu obiceiuri cooooriste. Nu e mitropolit, e la Teologie în anul 2 în Constanța. Știți de ce îl ard? Fiindcă ăștia cu volan pe dreapta ce devin preoți trebuie stârpiți din fașă, după aia îi vedem, drecu’, mitropoliți.
Ce am mai pictat în ultima sǎptǎmânǎ
Măcar cu pictura îmi merge bine. Mă apropii de sold out la seria „Noi suntem Apocalipsa”, mai am o treime disponibile doar din „Filcăi” și am vândut deja un sfert din „The Daffodil Lament”, în condițiile în care am terminat doar 10 din cele 21 de pânze din serie. Uau. 12.000 de euro per pânză, da?
Sunt mai mult decât hotărât să ies cu seria de mai jos „afară”, dar nu mai vreau oriunde. Ci undeva unde contează. Vă țin la curent.
When you’re gone
Piesa asta superbǎ a fost scrisă inițial de regretata solistă a trupei The Cranberries, Dolores O’Riordan, ca un medicament sufletesc la moartea bunicului ei, dar, ulterior, artista a mărturisit că versurile și emoția cântecului au căpătat noi valențe pentru ea de-a lungul anilor, adicǎ dorul față de tatăl ei sau dorul de familie resimțit în timpul lungilor turnee.
Ne tot zicem sǎ trǎim clipa, dar nu prea ştim cum sǎ o prețuim. În loc sǎ legalizǎm marijuana, mai bine am legaliza nostalgia. Ador sǎ îmi fie dor de timpuri şi momente, chiar dacǎ mǎ dor amintirile.
În pânza mea, cea de a zecea din seria “Lamentatia narcisei”, mi-am închipuit pentru voi cum aratǎ dorul pentru cineva plecat din aceastǎ lume. Nu trebuie sǎ vǎ dau alte explicații pentru aceastǎ picturǎ. Dacǎ ați simțit vreodata “acel” dor pentru mama sau iubirea sau fericirea pierdutǎ, cuvintele n-au rost.
“Sunday”
Am avut luptele mele grele cu negreala sufletească pe care o numim mai modern „depresie severă”. Simțeam atunci că mă prăbușesc în sus.
Noi credem greșit că a te prăbuși e despre jos, prăbușirea adevărată e când te desprinzi de tine însuți și nu mai înțelegi care e direcția corectă a lumii, care e cerul și care e pământul.
Și atunci plutești cu capul în jos într-o catedrală goală, într-o duminică în care Dumnezeu a uitat să vină la slujbă.
Tabloul ăsta e a unsprezecea pânză din „Lamentația narcisei” și nu-i despre sinucidere. Când mi-era greu, și nu mint, mă ascundeam amiezile într-o biserică, căutam liniște sau priveam în sus. Și am tot căutat până m-am regăsit. Dolores n-a mai avut puterea asta.